Erau pe raftul cel mai de sus din magazin. Al naibii de scumpi pentru un pachet slăbănog de biscuiţi. Cereale integrale şi bucăţele de măsline, dacă mă înţelegeţi. Ingrediente crescute organic, măsline fericite. L-am luat, urmare a deselor pulsiuni de a mînca sănătos şi prietenos cu mediul. Au un gust groaznic, oameni buni. În gură parcă mi-a explodat un sac de nisip. Grăunţele organice erau îngrozitor de prost legate între ele, n-aveau absolut nici un gust, de parcă biscuiţii fuseseră făcuţi de cineva care se amuza acum privindu-mi schimonoselile. Aşa, de-al dracu’. Plus că mai şi cîştigase bani pe spinarea mea semicostelivă, de dietistă.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă TimpAşa că am citit un pic despre obiceiurile de a consuma pîine, ale omenirii. Nu vă plictisesc acum, istoria e uşor de găsit şi s-au scris mii de pagini care interpretează din toate unghiurile relaţia noastră cu pîinea. Vreau însă să recunosc cu umilinţă că mi-am dat seama că habar n-aveam de ce se numeşte pîinea graham-graham. Nu mi-am pus niciodată problema asta, iar dacă mi-am pus-o, nu m-am chinuit să caut şi răspunsul.
Cu riscul de a vă spune lucruri pe care dumneavoastră deja le cunoaşteţi, am aflat că Graham a fost un reverend american pe la omieoptsute şi ceva, propăvăduitor al mîncatului cît mai aproape de natură, aprig duşman al hranei procesate industrial şi al cărnurilor. A făcut bani cutreierînd America şi predicînd mîncatul sănătos. Pentru el, toate alimentele şi băuturile procesate ar fi îndepărtat omul de vitalitatea organică a naturii. Sună cunoscut, ştiu. Îi înţeleg pe continuatorii săi moderni şi deseori încerc să mă comport responsabil faţă de mine şi faţă de natura care mă înconjoară atunci cînd mă hrănesc. (Fraza asta a sunat îngrozitor, dar trebuia scrisă.) N-am absolut nimic cu vegetarienii, veganii şi alte
