Un bărbat de 50 de ani ce locuia în cartierul Dumbrava Nord din Zalău a murit în această după-amiază, cel mai probabil din cauza unei intoxicaţii. Un prieten de-al acestuia, cu care se pare că şi-a ptrecut ultimele ore din viaţă, a ajuns în stare gravă la spital.
Tragicul eveniment a avut loc astăzi, în jurul orei 13.00, în cartierul Dumbrava Nord din Zalău, zona străzii Lt.col.Pretorian. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Liviu Varga, un echipaj al serviciului a fost chemat în zonă după ce o persoană a anunţat că la doi bărbaţi aflaţi acolo li s-a rău. Unul dintre bărbaţi, în vârstă de aproximativ 50 de ani, făcuse stop cardio-respirator şi nu a putut fi resuscitat, în ciuda eforurilor celor de la Ambulanţă. Cel de-al doilea, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă precizează că ambii bărbaţi consumaseră alcool înainte de a li se face rău, întrucât la intervenţia echipajului prezentau halenă alcoolică, însă se presupune că decesul unui şi starea gravă a celui de-al doilea s-ar datora şi ingerării unei alte substanţe, necunoscute deocamdată. "Până nu apar rezultatele probelor toxicologice nu putem spune despre ce este vorba", a explicat Varga.
La faţa locului au ajuns pentru a face cercetări şi poliţiştii, chemaţi de echipajul de pe Ambulanţă.