Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Georgiana Iorgulescu a demisionat din CSM

Publicat in Adevarul, joi 23 august 2012 ·

Georgiana Iorgulescu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii din partea societăţii civile, şi-a depus, joi, la finalul şedinţei Plenului, demisia din CSM, informează Mediafax.

Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii au declarat, joi, pentru Mediafax, că Georgiana Iorgulescu şi-a depus cererea de demisie din CSM după încheierea şedinţei Plenului Consiliului, fiind înregistrată în jurul orei 16.30.

Vicepreşedintele CSM, Oana Schmidt-Hăineală, a declarat că Georgiana Iorgulescu a anunţat în timpul şedinţei că este posibil ca la finalul discuţiilor din Plen să îşi înainteze demisia. Oana Schmidt-Hăineală a precizat că demisia este un act unilateral de voinţă, fiind decizia fiecăruia dacă rămâne sau nu într-o instituţie. Ea a mai spus că CSM urmează să ia act de cererea Georgianei Iorgulescu de demisie din Consiliu într-o viitoare şedinţă a Plenului.

Georgiana Iorgulescu a declarat, pentru Mediafax, că şi-a depus demisia din CSM întrucât există o "coliziune masivă" între valorile şi principile sale şi cele ale celorlalţi membri şi conducerea instituţiei. "Motivele mele ţin de o coliziune masivă dintre valorile şi principiile mele - mă rog, multe, puţine, vis-a-vis de felul în care am gândit eu în momentul când am ajuns în CSM că ar trebui să funcţioneze această instituţie - şi felul în care unii dintre membrii CSM, inclusiv actuala conducere, consideră că ar trebui să se întâmple aceste lucruri", a spus Georgiana Iorgulescu.

Ea a precizat că "este veche coliziunea, nu datează de astăzi de ieri" şi că a luat în calcul această demisie începând cu luna iunie. "Ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni a fost picătura care a umplut paharul. Eu nu pot să iau parte la tot felul de jocuri de culise, amânări, decizii luate fără să fie consultat Plenul, decizii luate unilateral de conducere. Eu vin din societatea civilă. Eu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bogdan Peșchir a încercat să își ascundă fața, dar nu a reușit. Bogpr, finanțatorul lui Călin Georgescu, adus la IGPR, în București

Libertatea acum o ora
Bogdan Peșchir a fost adus joi, 20 martie, la sediul IGPR din Șoseaua Ștefan cel Mare, iar presa l-a fotografiat și l-a filmat. Acestea sunt primele imagini cu misteriosul finanțator al campaniei electorale 2024 a lui Călin Georgescu.

Influencerul Bogdan Peşchir, adus de la Braşov la audieri în Capitală, în dosarul privind finanțarea campaniei lui Georgescu / Obligat să-şi scoată masca, şapca şi ochelarii de soare pentru a putea fi identificat – FOTO

HotNews acum o ora
Influencerul Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute percheziţii într-un dosar penal vizând coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost adus joi după-amiază de la Braşov la Bucureşti p

Emisiunea „Drumul spre performanță”, vineri, 21 martie, de la ora 15.00. Chiar există baseball în România

Gandul acum o ora
Emisiunea „Drumul spre performanță” a ajuns la episodul 6, până acum emisiunea fiind dedicată natației, baschetului, culturismului, rugbyului și scrimei. Acum a venit rândul unei discipline sportive mai puțin populare în România, dar care va fi la J

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor/ Cine este Kirsty Coventry

News.ro acum 43 minute
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

Noile prevederi fiscale pregătite de Finanțe în privința TVA vor afecta micile întreprinderi, spun consultanții fiscali

HotNews acum 4 ore
Camera Consultanților Fiscali (CCF) salută majorarea plafonului la 395.000 lei, dar atrage atenția asupra celorlalte aspecte din proiectul MF. În acest sens, a trimis o adresă prin care a venit și cu propuneri de modificare. Una dintre cele mai prob

Octavian Morariu, ales în Comitetul Executiv al CIO - primul român după 39 de ani

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Octavian Morariu (63 de ani), fost președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a fost ales în boardul Comitetului Internațional Olimpic, el primind 53 de voturi. Este primul român într-o asemenea poziție la CIO după o perioadă de 39 de ani.

Cine sunt influencerii lui Călin Georgescu care au fost percheziționați. Bogdan Peșchir și Makaveli, printre cei vizitați de mascați. O jurnalistă a fost amenințată

Libertatea acum 4 ore
Procurorii de la Parchetul General desfășoară joi, 20 martie, 17 percheziții domiciliare în București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, într-un dosar ce vizează infracțiunea de coruperea ale

BEC a publicat lista finală a candidaților pentru alegerile prezidențiale din 2025

Ziua Constanta acum o ora
BEC a făcut publică, astăzi, 20 martie 2025, lista definitivă a candidaturilor propuse la alegerile pentru Președintele României din anul 2025. BEC a făcut publică, astăzi, 20 martie 2025, lista definitivă a candidaturilor propuse la alegerile pentr

Marian Vanghelie lansează acuzații grave la adresa lui Gigi Becali- „A tâlhărit femeile în vârstă și măicuțele și le-a luat terenurile” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul primar Marian Vanghelie lansează acuzații șocante, afirmând că omul de afaceri Gigi Becali și-ar fi construit averea prin furturi. Vanghelie susține că Becali a tâlhărit femeile în vârstă, măicuțele și le-a luat terenurile. Domnul Gigi Becali

Cărţile electronice de identitate au început să fie eliberate în judeţul Cluj

News.ro acum 2 ore
Toate serviciile de evidenţă a persoanei din judeţul Cluj au început, joi, eliberarea de cărţi electronice de identitate. Proiectul-pilot început la Cluj-Napoca va fi extins şi în restul ţării. Consiliul Judeţean Cluj arată, într-un comunicat de pre

Vremea

București
acum

10°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/14°
Iasi
acum

10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

5°/11°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

joi

0°/11°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/13°
dum.

8°/16°