Declarată drept istorică, vizita cancelarului german Angela Merkel în Republica Moldova poate fi comparată cu o vizită a unui miliardar cu ceva staif pe o insulă din Caraibe sau Vanuatu. Îmbrăcată parcă ostentativ în roşu, Merkel a reuşit să trezească isteria presei de la Chişinău, mesajele de simpatie, laudative, filogermanismul putând fi egalate doar de aşteptările românilor de la americanii de altă dată. Pe arterele principale, pe unde asfaltul caută să dea aerul unei capitale cu pretenţii europene, drapelele germane şi europene au colorat, pentru câteva ore, aspiraţiile imposibile ale unui popor care trăieşte într-o coabitare cu irealitatea. Iar Merkel a reuşit să imprime moldovenilor sentimentul de speranţă fără de care nimic şi nimeni nu poate merge înainte.
Ajunsă la Chişinău în preajma zilei de 23 august, când mai mult ca oricând moldovenii trăiesc sentimentul de izolare şi gustul amar al zecilor de ani de comunism rusesc, Angela Merkel a urmat un program şablon. Căci unde să te plimbi prin Republica Moldova dacă nu prin Piaţa Marii Adunări Naţionale şi la Cricova, locul unde, în bunătatea şi naivitatea lor, moldovenii continuă să creadă că din labirintul cu pereţi tapetaţi cu sticle de vin pot ieşi la lumina unor relaţii diplomatice serioase. Probabil se va afla, peste o vreme, dacă în cala aeronavei oficiale germane au fost urcate câteva mii de sticle din preţiosul vin moldovenesc, asta nefăcând decât să confirme limitele locale.
Aşteptam să văd în mesajul public al cancelarului german o idee clară de susţinere economică a R. Moldova, o lămurire clară asupra pericolului transnistrean şi un răspuns, fie el şi voalat, la aspiraţiile unioniste ale moldovenilor. Agenda oficială nu a inclus două dintre teme, pentru ca pe subiectul Transnistria "răbdarea” să fie cuvântul de ordine. Este de înţeles că, de la câteva mii de kilometri distanţă,
