Guvernul francez a decis să relaxeze restricţiile ce limitează accesul romilor din România şi Bulgaria la locurile de muncă, eliminând taxa datorată angajatorilor şi “extinzând meseriile la care aceştia pot avea acces”.
Potrivit ministrului pentru habitat, Cécile Duflot, prin asigurarea unui loc de muncă “va fi înlesnită integrarea romilor care vor să muncească”. Guvernul francez a mai anunţat că taberele amplasate ilegal vor fi desfiinţate doar pe baza unei decizii judecătoreşti, respectiv aceste tabere pot fi demolate numai în cazul în care reprezintă un pericol sau există riscuri pentru sănătatea publică, transmite Rador.
Pentru rezolvarea situaţiei romilor trebuie identificată o soluţie la nivelul întregii Europe, a subliniat Executivul francez, solicitând Ciprului, ţară care în prezent asigură preşedinţia rotativă a UE, ca la viitoarea reuniune a Consiliului European să fie înscrisă pe ordinea de zi şi această chestiune. Prin măsurile anunţate, autorităţile de la Paris au în vedere, în primul rând, îmbunătăţirea situaţiei romilor veniţi din România şi Bulgaria, ale căror tabere au fost demolate în această vară.
Acţiunea autorităţilor franceze a generat o uriaşă indignare, motiv pentru care Comisia Europeană a ordonat monitorizarea Franţei.
Guvernul francez a decis să relaxeze restricţiile ce limitează accesul romilor din România şi Bulgaria la locurile de muncă, eliminând taxa datorată angajatorilor şi “extinzând meseriile la care aceştia pot avea acces”.
Potrivit ministrului pentru habitat, Cécile Duflot, prin asigurarea unui loc de muncă “va fi înlesnită integrarea romilor care vor să muncească”. Guvernul francez a mai anunţat că taberele amplasate ilegal vor fi desfiinţate doar pe baza unei decizii judecătoreşti, respectiv aceste tabere pot fi demolate numai în cazul în care reprezintă un pericol sau există riscuri pentru sănătat