Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) nu trebuie să se exprime în mod public în diferite controverse. Declaraţia a fost făcută la RFI de ministrul de Externe, vicepreşedintele PSD, Titus Corlăţean. El spune că judecătorii CC "au adus singuri un prejudiciu foarte serios imaginii şi credibilităţii instituţiei".
Titus Corlăţean consideră că "o instituţie cum este Curtea Constituţională îşi clădeşte prestigiul în primul rând prin conduita proprie, prin conduita membrilor, judecătorilor Curţii Constituţionale, care nu au a se exprima în mod public în controverse, nu au a-şi exprima poziţii subiective şi uneori chiar cu substrat politic pe Facebook. Nu au decât a-şi respecta statutul de judecător la CC, de a judeca din perspectiva Constituţiei României, inclusiv ceea ce Curtea însăşi a solicitat în speţă Guvernului. Faptul că aceste informaţii care au fost solicitate au fost tratate foarte rapid cu dezinteres a dus la o reacţie publică pe care am văzut-o".
Titus Corlăţean speră "ca membrii şi judecătorii CC să înţeleagă în ultimă instanţă că şi-au adus singuri un prejudiciu foarte serios imaginii şi credibilităţii instituţiei".
Ministrul de Externe crede "cu tărie că aşa cum a fost construită, poate greşit, Curtea Constituţională, ca instituţie, începând cu 1991, având până la urmă un fundament politic de numire şi de înfiinţare-nu uitaţi că trei judecători din nouă sunt numiţi, nu nominalizaţi, numiţi de preşedintele României, alţi trei, de grupurile parlamentare politice din Camera Deputaţilor şi ultimii trei, din Senat-cred că ar trebui să reflectăm foarte serios la o reformă constituţională de ansamblu, pe diferite alte domenii importante, dar inclusiv cu privire la modul de înfiinţare, de funcţionare a CC, în dorinţa realmente de a garanta profesionalismul şi independenţa judecătorilor de la CC". Titus Corlăţean, despre conflictul de la CC @N