Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cocktail Molotov! Dinamo - Metalist 0-2!

Publicat in Pro Sport, joi 23 august 2012 ·

Dinamoviştii aşteaptă de trei ani o nouă calificare în grupele Europa League, iar aseară fanii roş-albilor au demonstrat că merită, cândva, curând, o asemenea performanţă. După meciul de aseară, e destul de clar că echipa lui Bonetti se va putea concentra liniştită pe parcursul intern, pentru că, să fim serioşi, Metalist Harkov e o trupă mult prea puternică pentru orice echipă din România, nu doar pentru "câini".

Să le spui ucraineni celor de la Metalist e o neglijenţă barbară. Cu patru brazilieni şi tot atâţia argentinieni de la mijloc în sus era greu să te miri cum de mingea curge ca pe aţă în jumătatea dinamovistă, iar Luchin, Grigore, Koulibaly şi Pulhac, toţi jucători sau foşti jucători de naţionalem, se uitau la balon precum spectatorii unui meci de tenis.

Fără răbdare, metaliştii au apăsat rapid pedala de aceleraţie. Câteva faze purtate în viteză, un fault la marginea careului şi o minge teleghidată din lovitură liberă direct în vinclu. Autor? Cleiton! E greu să-i reproşezi ceva lui Bălgrădean, poate doar că nu şi-a ales în zid câţiva colegi de la echipa de baschet, mai ales că portarul mai scosese o minge grea a lui Sosa înainte. Era minutul 9. Dacă scorul nu surprindea neapărat, corul din peluză care continua să cânte energic o făcea. Şi nu s-a oprit deloc până la final.

Roş-albii se dezmorţesc. Alexe are o acţiune personală, dar trage de la distanţă de parcă şi-ar fi uitat vitaminele pe noptieră, în cantonament (17). Matei, probabil cel mai activ "câine" aseară încearcă şi el poarta, dar şutul său din colţul careului ocoleşte vinclul (33). Hibridul braziliano-argentinian continua însă inperturbabil să croşeteze.

Apărarea făcută şah-mat

De la vestiare, dinamoviştii par mai decişi. Ţucudean are două şarje, încearcă şi el un şut la colţul scurt, spre vinclu, dar ratează ţinta (48). Ucraine

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°