● Ruşine / Shame (Marea Britanie, 2011), de Steve McQueen.
Lansat anul trecut la Festivalul de la Veneţia, filmul Ruşine – în care năravurile „ruşinoase“ ale unui erotoman (pornofilie, masturbare compulsivă, programări cu prostituate, vampirică hoinăreală nocturnă) sînt zugrăvite cu mare solemnitate – a făcut să se vorbească mult despre el (chiar şi la noi, unde n-a avut parte decît de trei proiecţii publice, sub sigla Festivalului B-EST, primele în martie şi ultima – săptămîna trecută). Nu e de mirare: mai mult decît un caz patologic (deşi le oferă destulă muniţie spectatorilor care vor să se joace de-a psihanaliştii) şi mai mult decît un hollow man reprezentativ pentru vremurile-lipsite-de-Dumnezeu-în-care-trăim (deşi le oferă destulă muniţie şi editorialiştilor reacţionari), protagonistul (jucat de excelentul actor germano-irlandez Michael Fassbender) e prezentat, pînă la urmă, ca un suflet ce se zvîrcoleşte în infern (sau poate în purgatoriu). Deşi formalismul regiei lui Steve McQueen (nici o legătură cu marele actor) poate fi confundat, pînă la un punct, cu o privire clinică, ne-judgemental, povestea se dovedeşte a fi construită după o logică brutal-moralizatoare, a pedepsirii eroului cu vîrf şi îndesat (e impotent tocmai cu fata la care ţine, minimele lui puseuri de căldură umană faţă de o prostituată sînt respinse, iar lipsa lui totală de pietate familistă aproape că provoacă o tragedie), iar pentru cinefili devine clar, de timpuriu, hei-rupul lui McQueen în direcţia unei drame spirituale de tip bressonian – eroul e pus să urce un fel de Golgota de carne, în vîrful căreia licăreşte o geană de mîntuire.
DE ACELASI AUTOR Pitici monumentali Moştenirea lui ’68 Teatrul existenţial Griffith a murit de mult, dar trăiască Griffith!Conducînd acasă o colegă de birou (lucrează la o firmă newyorkeză), după o ieşire la restaurant (cu ocazia căreia a aflat
