La scurtă vreme după ce am scris articolul despre castelul din Măneşti, am primit un telefon de la Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Prahova. Citiseră articolul şi descoperiseră că, iată, un monument aflat în administrarea lor scăpase de sub controlul pe care instituţia îl practică cu seriozitate. În urma apariţiei articolului, au trimis un inspector care s-a întors cu un raport detaliat. Altcineva, la sediul Direcţiei, scosese dosarul monumentului. Era clar că fusese o scăpare, mi-au spus, doar ştim cu toţii cît de bine sînt protejate în Prahova toate monumentele istorice. A avut deja loc o şedinţă a Direcţiei; au fost invitaţi primarul comunei şi preotul care slujeşte în biserică, au venit de urgenţă prefectul şi preşedintele Uniunii Restauratorilor din România. A rezultat limpede că lucrurile se petrecuseră rapid, fiindcă starea imobilului era bună cu cîteva luni înainte, cînd inspectorul îşi făcuse vizita anuală. S-au luat – conform reglementărilor în vigoare – deciziile destinate să protejeze tot ce se mai poate din ansamblul de la Măneşti.
DE ACELASI AUTOR Contele de Rîmnic Printre blocuri la Focşani Evanghelie Zappa şi reşedinţa lui de la Broşteni, Ialomiţa La CăiuţiProprietarul – cel care cu puţin timp în urmă recuperase castelul – a fost şi el de faţă. Era îngrijorat, fusese plecat şi lăsase totul pe mîna unui paznic. A renunţat la serviciile lui – poliţia îl anchetează deja, ca şi pe şeful de post – şi a angajat trei paznici care au fost trimişi la Măneşti. Aveau un mandat care îi autoriza să oprească şi să dea pe mîna autorităţilor pe oricine încerca să intre pe teritoriul păzit.
În paralel, o echipă formată din cei care făceau muncă, în folosul comunităţii, la Primărie a primit unelte şi materiale pentru a completa gardul care înconjoară terenul. În două zile, gardul era gata.
Şi tot în paralel, au fost luate măsurile legale care se i