Unirea Shopping Center (SCDM), care deţine centrele comerciale cu acelaşi nume din Bucureşti şi Braşov, a încheiat primul semestru cu o cifră de afaceri de 41,4 milioane de lei, în creştere cu 10%, însă profitul a scăzut cu 32%, la 1,8 milioane de lei.
În perioada corespunzătoare din 2011, afacerile firmei au cumulat 37,5 milioane lei, iar câştigul a fost de 2,6 milioane lei.
Veniturile totale au scăzut uşor, de la 42,4 milioane lei la 41,8 milioane de lei, în timp ce cheltuielile totale au avansat de la 39,1 milioane lei la 39,4 milioane de lei.
Unirea Shopping Center a înregistrat pierderi financiare în creştere de 3,6 ori, la 4,6 milioane lei, de la 1,25 milioane lei în primele şase luni din 2011.
Activele totale ale firmei au fost evaluate la finele lunii iunie la 536,9 milioane de lei, în scădere cu 7,57 milioane lei.
Compania este controlată de soţii Dan şi Carmen Adamescu, prin intermediul The Nova Group Investments România, care deţine 74,16% din titluri. În structura acţionariatului se mai regăseşte SIF Muntenia (SIF4), cu 10% din titluri, în timp ce 15,8% din capital este deţinut de alţi acţionari.
Firma are un capital social de 7,4 milioane lei, divizat în 2,9 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei.