Dragoş Nicolae Pop, acţionar la ADM Farm, unul dintre cei mai mari distribuitori de medicamente de pe piaţa locală, aflat pe poziţia 211 în Top 300 Capital cu o avere estimată între 27 şi 30 de milioane de euro, a decedat aseară.
Dragoş Nicolae Pop, 44 de ani, a decedat aseară în urma unui atac coronarian, conform unor surse apropiate omului de afaceri. Acesta conducea alături de Alin Iosep compania ADM Farm, care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 150 de milioane de euro. ADM Farm are 20 de farmacii în Bucureşti şi sectorul agricol Ilfov. În 2010, compania a încheiat un parteneriat cu Labormed Pharma care asigura serviciile de depozitare şi livrare a produselor Labormed şi Ozone în Bucureşti şi în zonele limitrofe.
Absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, promoţia 1994, Dragoş Pop ar fi putut deveni un bun neurolog. A preferat, însă, să rişte, să-şi ia destinul în propriile mâini şi a creat ADM Farm, în 1998. Pornind de la zero, el a reuşit în 14 ani să transforme firma, la care deţine 50% din actiuni, într-unul din principalii jucători pe o piaţă care anul trecut a ajuns la 2,5 miliarde de euro, se arată pe site-ul companiei.
"ADM Farm este o companie care, la ora actuală, are o cifra de afaceri de 200 milioane de euro, în creştere cu 16% faţă de anul 2010 şi are 630 angajaţi. Avem 8 depozite regionale situate în principalele orase ale ţării, iar flota de autovehicule este formată din 140 maşini de distribuţie, care, în fiecare an parcurg în total 10,5 milioane kilometri. Anual vindem 60 milioane de unităţi de medicamente", declara Dragoş Pop.
Tot anul acesta a decedat şi patronul firmei Edy Spedition, Alin Alexandru Popa, în vârstă de 41 de ani. Acesta a decedat, în luna mai, în urma unui accident care a avut loc între localităţile Jebel şi Şag, judeţul Timiş, după ce a intrat