Mureşenii, care iubesc tradiţia şi folclorul românesc, nu se poate să nu fi auzit de Festivalul de pe Valea Gurghiului, ajuns după şapte ani un brand al judeţului Mureş. Cei cu dragoste de folclorul românesc şi tradiţii aşteaptă evenimentul cu drag un an de zile. Pentru că în aceste vremuri jalnice pe care vrem, nu vrem trebuie să le ducem, românii ştiu, la ei acasă, să se distreze, să îşi aducă aminte de înaintaşi, datini şi tradiţii. Am ajuns să particip la acest festival, pentru prima dată, la ediţia din 2008. Am rămas impresionată de modul în care au înţeles organizatorii să valorifice tradiţiile româneşti, să combine distracţia, cântecul şi jocul popular, partea culinară cu bucatele gătite ca la mama acasă. Din păcate, în câteva ediţii ale festivalului, nu au lipsit vânzătorii ambulanţi cu tot felul de kitsch-uri, linghişpiruri şi mititei. Dar, dincolo de toate acestea, satul alegoric cu căsuţele decorate în stilul specific fiecărei comune de pe Valea Gurghiului, cu bisericuţa ce poartă hramul „Sfântul Ilie”, cu bucatele tradiţionale gătite la faţa locului, cu arome ce te îmbiau de la depărtare, i-a îndemnat pe mureşeni, an de an, să fugă pentru câteva ore sau chiar zile din mediul urban şi să se relaxeze în aerul curat de munte de pe platoul La Fâncel, pe Valea Gurghiului. Deşi, în acest an, Festivalul Văii Gurghiului se suprapune cu multe alte evenimente, sper ca pentru trei zile, în perioada 24-26 august, platoul La Fâncel să răsune de cântec, joc, voie bună şi să se facă simţită prezenţa cât mai multor vizitatori. Mureşenii, care iubesc tradiţia şi folclorul românesc, nu se poate să nu fi auzit de Festivalul de pe Valea Gurghiului, ajuns după şapte ani un brand al judeţului Mureş. Cei cu dragoste de folclorul românesc şi tradiţii aşteaptă evenimentul cu drag un an de zile. Pentru că în aceste vremuri jalnice pe care vrem, nu vrem trebuie să le ducem, românii