Istoria bucureşteană este prezentă aici nu numai de cîte ori e în primejdie o clădire veche – şi aceste ameninţări se înmulţesc –, ci şi cînd se iveşte cite o informaţie nouă despre acel trecut pe care, deşi nu prea îndepărtat, l-am uitat cu totul.

Acum cîţiva ani, am avut norocul să descopăr la Biblioteca Naţională a Franţei, în Departamentul de Hărţi şi Planuri, care se afla atunci în rue de Richelieu la Paris, un plan inedit al oraşului nostru: Bukarest, capitale de la Valachie. Data pe care i-am putut-o atribui, înainte de Unire şi după 1852, fiindcă apare acolo Teatrul Naţional, ar fi 1858, ţinînd seama de semnătura Georges Ghika: Iorgu Ghica era în acel an secretar de Stat al Ţării Româneşti, numit în această funcţie de către unchiul său Alexandru, fostul domnitor din 1834-1842 şi caimacam pentru a asigura tranziţia către alegerile care se pregăteau. Cimitirul Bellu, care va fi înfiinţat în 1859, nu figurează pe plan.

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulNu-i vorba de un plan de tipul celor din 1770 (rusesc), 1789 (Purcel) sau 1791 (Ernst), care să contureze parcelele. Sînt marcate principalele artere de circulaţie, ca pe harta lui F.J. Sulzer din 1781. Cel mai mult se aseamănă cu planul tipărit în 1842 care însoţeşte Annuaire de la Principauté de Valachie, atît ca întindere şi conţinut, cît şi din cauza legendelor, ele fiind, ca şi acolo, în limba franceză. Sînt indicate şi formele de relief – dealuri, în partea de sud, cu izvoare şi mlaştini. Limita de nord o formează cursul şerpuitor al Colentinei cu mănăstirea Plumbuita şi cu palatul de la Ghica-Tei („superbe, avec jardin“). Ieşirile din oraş sînt menţionate, la Cotroceni, pentru drumul Craiovei, la Pantelimon, pentru al Brăilei, şi spre nord Şoseaua, între şiruri de copaci, avînd în stînga o biserică (Mavrogheni) şi cu explicaţia „promenade publiq