Pilotul avionului militar prăbuşit, joi, în apropierea Aeroportului Craiova, a murit, iar cealaltă persoană aflată la bord s-a catapultat, arată primele informaţii.
Directorul tehnic al Aeroportului Craiova, Adrian Predescu, a declarat că avionul executa un zbor de antrenament şi s-a prăbuşit la o distanţă de aproximativ doi kilometri de aeroport, într-o zonă cu case.
El a precizat că unul dintre piloţi şi-a pierdut viaţa, iar celălalt a fost grav rănit, la ora transmiterii acestei ştiri primind îngrijiri medicale.
La faţa locului se află mai multe echipaje ale ISU, SMURD şi Jandarmeriei.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, avionul a căzut la aproximativ 40 de metri de case, în zona laturii de nord a aeroportului.
Avionul prăbuşit este de tip IAR 99, iar în momentul impactului aparatul de zbor a luat foc, fiind distrus în totalitate.
În martie 1995, un avion militar de tip IAR 99, aparţinând UM 01918 Ianca, s-a prăbuşit la numai patru minute de la decolare, din cauza unei scurgeri accidentale de combustibil.
Cei doi piloţi, care efectuau o misiune de cercetare meteorologică, au reuşit să se catapulteze, unul dintre ei fiind supus cu succes unei intervenţii chirurgicale complexe, la Spitalul Militar Central din Bucureşti.
În urma accidentului, Statul Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene şi uzina producătoare au decis oprirea temporară a zborului cu cele opt avioane IAR-99 din lotul de fabricaţie în cauză, pînă la eliminarea elementelor identificate ca sursă potenţială de incendiu.
Aparatul IAR 99 Şoim este produs de Avioane Craiova SA, fiind folosit în principal pentru antrenamente, putând asigura şi misiuni de atac la sol, precum şi misiuni de recunoaştere.
Dezvoltarea acestui avion de antrenament avansat şi atac uşor a fost demarată în anii '70, fiin