Dac-aş fi ajuns, pînă de curînd, în Cuba, aş fi regăsit, fără îndoială, măcar o parte din lumea lui Cabrera Infante. Pentru mine, Havana era aceea din Habana para un infante difunto, o geografie fantasmatică şi melancolică reconstituită de scriitorul meu cubanez preferat, în exilul său londonez. Cu Cuba continuă a tandemului Bumbuţ-Stancu, am făcut pasul spre realitatea unei zone mai ample decît capitala aceea unică, spre un colaj multicolor şi cu totul improbabil de tropice triste şi comunism dezolant. Un salt din literatură, aşadar, pentru a ateriza în supraliterarul unei lumi izolate, colorate butaforic, dar care – printr-un mecanism necunoscut altora – supravieţuieşte, se mişcă, evoluează imprevizibil. Cuba continuă este o Cubă fără sfîrşit, fotografiată neliniştitor de Bumbuţ şi (de)scrisă cu acribie şi talent de Elena Stancu, dar şi o ţară care se schimbă (care continuă ca un film serial) sub privirile necomplezente ale celor doi, evoluează de la un an la altul, rămînînd însă la fel de insolită.

DE ACELASI AUTOR Mărunte apocalipse „Un canto para la cultura” Atac la cadru O CasandrăAcest insolit nostalgic este, de altfel, principalul efect al fotoreportajului cu totul special din această carte-album. O lume exotică, mult prea vie pentru încremenirea ei semicentenară, este descrisă/fotografiată de pe poziţiile unor vechi cunoscători ai ei, unii care, în altă viaţă, sau poate prin gene recesive, au mai fost acolo. Căci atît Cosmin Bumbuţ (care vede, cum ştim din extraordinarele sale fotografii, cu un „ochi narativ“), cît şi Elena Stancu (care scrie cu „ochiul poliedric“ al reporterului de clasă) au mai fost acolo, cu mult înainte ca o călătorie în partea cealaltă a lumii să fie, practic, posibilă. Oricît de surprinzătoare este pentru ei acea lume insulară şi veselă, suprapunerea butaforiei comuniste – cu blocuri cenuşii, lozinci pictate naiv, pancarte,