Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Împuşcături la Empire State Building din New York. Două persoane au fost ucise, între care şi autorul atacului armat

Publicat in Antena 3, vineri 24 august 2012 ·

UPDATE 19.30 - Două persoane au fost ucise şi alte nouă rănite în atacul armat care a avut loc vineri dimineaţa în faţa Empire State Building, la New York, a anunţat Michael Bloomberg, primarul oraşului, într-o conferinţă de presă, relatează AFP.

Bloomberg a precizat că autorul atacului armat a fost un "angajat nemulţumit", în vârstă de 53 de ani, care a fost ucis de către poliţie. Altă persoană a fost ucisă, iar alte nouă rănite, a adăugat el, exprimându-şi regretul faţă de această "teribilă tragedie".

Comisarul de poliţie Ray Kelly a precizat că bărbatul, identificat ca fiind Jeffrey Johnson, şi-a omorât un coleg de serviciu, în vârstă de 41 de ani. Ulterior, Johnson a fost urmărit de către poliţie şi a încercat să tragă asupra poliţiştilor, după care a fost ucis, potrivit comandantului poliţiei din oraş.

Un purtător de cuvânt al FBI, J. Peter Donald, a precizat anterior că nimic din acest atac armat nu permitea acreditarea unei piste teroriste.

UPDATE 18.00 - Presa locală a anunţat un bilanţ care varia între opt şi zece răniţi. Un pieton a fost ucis, potrivit postului de televiziune NY1.

"Din câte ştiu, există un mort şi şase civili răniţi", a declarat un poliţist, la locul atacului, pentru AFP.

Atacul armat a fost comis la o oră la care mii de newyorkezi merg la serviciu. Potrivit primelor mărturii, ar fi vorba despre o dispută între doi angajaţi, care a luat această întorsătură.

______________

Mai multe persoane au fost rănite prin împuşcare, vineri, în faţa clădirii Empire State Building din New York, în urma unui atac armat.

Din primele informaţii, autorul atacului armat se află printre persoanele ucise.

Potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliţiei, citată de AFP, mai multe "persoane au fost atinse de gloanţe în apropiere de Empire State B

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Incendiu într-o locuință din Miheșu de Câmpie, județul Mureș / O femeie a fost găsită carbonizată / Ancheta vizează suspiciuni de omor

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu violent a izbucnit marți dimineața, în jurul orei 08:45, la o locuință situată pe strada Bujorului, în localitatea Miheșu de Câmpie, județul Mureș, potrivit IPJ Mureș. Pompierii militari

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum o ora
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Grindeanu, despre indemnizaţiile mărite ale membrilor CA Tarom: Depăşeşte limita bunului simţ

BusinessMagazin acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că nu este semnătura sa pe documentul privind majorarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA) Tarom şi crede că această modificare, care nu este încă în plată, „depăşeş

Ministrul Energiei dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul caniculei, al secetei şi al consumului foarte mare de energie electrică: Pot fi pene de curent punctuale, dar nu blackout

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul temperaturilor extrem de ridicate, al secetei prelungite şi al consumului foarte m

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum 36 minute
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Temperaturi de peste 40 de grade în Bucureşti şi alte 14 judeţe: cod roşu de caniculă

BusinessMagazin acum o ora
Meteorologii au emis un cod roşu de caniculă marţi pentru Capitală şi alte 14 judeţe din ţară, unde temperaturile vor atinge şi depăşi 40 de grade. În Banat şi o parte din Transilvania, pare a fi o altă ţară: este cod roşu de vijelie.

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Vremea

București
acum

34°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

33°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°