Scrisori de la Ion Ghica

În MAGAZIN ISTORIC (nr. 8/2012) d-na Georgeta Filitti publică două scrisori ale lui Ion Ghica. Sunt inedite? D-na Filitti nu ne spune, în această privinţă, nici da, nici nu. Iar noi nu am avut răgazul să consultăm Catalogul corespondenţei lui Ion Ghica (întocmit de Nicolae Liu), spre a vedea dacă acolo figurează. Împrejurările în care d-na Filitti a luat cunoştinţă de ele, astfel cum d-sa le prezintă, ne fac să credem că ar putea fi inedite. D-sa a călătorit în Samos, a consultat acolo o întreagă arhivă privitoare la răstimpul în care Ghica a fost guvernator, dând astfel peste scrisori. Dar să o lăsăm pe d-na Filitti să relateze: „În 1995, am cercetat acolo câteva dosare, extrăgând, între altele, şi cele două piese ce publicăm mai jos. Una relatează, în formă şăgalnică, osteneala ce şi-a dat (Ion Ghica, n.n.) ca administrator imperial ; cealaltă cuprinde consideraţii pe marginea hotărârii Congresului de la Paris referitoare la români”.

Să adăugăm că d-na Filitti a tradus scrisorile din franceză, că una este din 1855 iar cealaltă din anul următor, că prima are un destinatar nenumit („Dragă prietene”), iar a doua pe cineva numit Anghelescu („Dragă Anghelescu”). Ar putea fi una şi aceeaşi persoană.

Inedite sau nu, cele două scrisori îl exprimă în întregime pe Ghica, alternând umorul cu reflecţiile amare despre starea românilor, cu dezbinările lor şi corupţia, aspecte nu prea bine văzute, desigur, de puterile europene ale timpului: „E justiţia nouă – celui drept şi tare. Şi îşi justifică felul de a acţiona prin dezbinările noastre interne, prin obiceiurile şi urile noastre şi, ceea ce e mai serios, prin corupţia noastră care toate ne fac totodată inapţi pentru ceva bun şi corect”. Parcă ar fi azi!

Arhitectul de peisaj

Informat şi plin de savoare articolul lui Codrin Liviu Cuţitaru din DILEMA VE