Bătrânele din Baloteşti abia mai închid ochii de frică, de când unele dintre ele au fost atacate, violate sau chiar ucise. În ziua în care Tudora a fost violată şi omorâtă în chinuri groaznice, poliţiştii le-au bătut la uşi pentru "recensământ". Au vrut să ştie exact cine şi unde stă pentru a spori măsurile de siguranţă în rândul femeilor în vârstă, care cădeau pradă atacurilor din comună. Aşa au fost numărate în jur de 600 de bătrâne. Nici după arestarea lui Nicolae Vlad, femeile nu s-au liniştit. Anchetatorii trebuie acum să probeze dacă tânărul, care a crescut sub ochii unora dintre victime, este cel care le-a şi atacat.
"Vreau să dau în judecată procurorul, nu trebuia să-l lase liber atunci când a fost luat prima dată. Nu se mai întâmpla nimic dacă îl închideau de la bun început", ne-a spus una dintre rudele Tudorei, după ce a auzit că Nicolae Vlad a fost la un pas să ajungă după gratii pentru fapte mai vechi. Tudora a fost omorâtă în urmă cu aproape două săptămâni în apartamentul în care locuia. Vecinii săi au văzut-o în ziua tragediei la balcon, vorbind la telefon, iar câteva ore mai târziu au descoperit-o moartă. Femeia avea lovituri pe tot corpul şi mai multe muşcături, iar unghiile de la mâini îi fuseseră smulse.
Mai mult, bătrâna fusese şi violată, iar din casă nu îi lipsea nimic. Încercând să-şi acopere urmele, criminalul a dat drumul la gaze şi a încuiat victima în casă, aşteptând ca totul să fie aruncat în aer.
Bătrânele din Baloteşti abia mai închid ochii de frică, de când unele dintre ele au fost atacate, violate sau chiar ucise. În ziua în care Tudora a fost violată şi omorâtă în chinuri groaznice, poliţiştii le-au bătut la uşi pentru "recensământ". Au vrut să ştie exact cine şi unde stă pentru a spori măsurile de siguranţă în rândul femeilor în vârstă, care cădeau pradă atacurilor din comună. Aşa au fost numărate