Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a fost sesizat în urma unei înştiinţări referitoare la "grave deficienţe" semnalate în derularea a trei proiecte cu finanţare europeană în Bistriţa-Năsăud şi Alba, proiecte din Programul Operaţional Sectorial de Mediu, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.
"O consecinţă negativă se referă la Programul Operaţional Sectorial Mediu, unde am primit o înştiinţare oficială referitoare la grave deficienţe în desfăşurarea a trei proiecte. Două desfăşurate de către Consiliul Judeţean Bistriţa în 2009-2011: Reabilitarea şi închiderea depozitelor de deşeuri urbane şi unul desfăşurat în judeţul Alba: Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă în judeţul Alba. În toate cele trei proiecte Comisia Europeană a descoperit nereguli grave. Noi, evident, am informat, ministrul sesizează Direcţia de Luptă Antifraudă", a spus premierul.
În opinia sa, ceea ce s-a făcut greşit în 2010 şi 2011 a fost sancţionat politic de electorat, dar trebuie să fie sancţionat şi penal.
"Ceea ce s-a făcut incorect, ilegal, greşit, în 2010, 2011, de către, iată, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, din punct de vedere politic, evident, nu mai pot fi sancţionaţi, pentru că au pierdut alegerile, dar din punct de vedere penal trebuie să fie sancţionaţi. Însă, pentru aceste proiecte din două judeţe, probabil, până la sfârşitul anului nu vom mai putea deconta noi sume pe Programul Operaţional Sectorial de Mediu", a spus Ponta.
În opinia sa, ceea ce s-a întâmplat la POSDRU este una din marile nerealizări ale României, în ultima perioadă.
"Sunt absolut convins că România a ratat o şansă importantă de a folosi fonduri europene. Însă, cel mai important, din punctul meu de vedere, este de a pregăti infrastructură administrativă a României pentru ca, la 1 ianuarie 2014, când începe noul buget de şapte ani al UE, să fi învăţat din ace