Pe 22 iulie 2011 omoară, cu sânge rece, 77 de oameni - majoritatea tineri, unii minori, alţii abia trecuţi de majorat. De fapt, a tras 397 de gloanţe şi e de presupus că ar fi omorât tot atâţia oameni, dacă ar fi putut.
Dar, să rămânem la 77. Pentru asasinarea acestora, după mai bine de un an, pe care l-a petrecut în detenţie, însă în linişte şi confort maxim, instanţa decide că va mai petrece între 10 şi 21 de ani, în aceleaşi condiţii. Cu acces la o sală de sport, cu calculator la dispoziţie, pentru a-şi scrie memoriile şi alte cărţi despre „ideologia” şi, respectiv, „viziunea sa despre viitor”.
Va ieşi înainte de vârsta a treia şi, foarte probabil, bogat. Autobiografia şi celelalte cărţi sunt aşteptate, cu sufletul la gură, de o lume întreagă. În primul rând în Norvegia, desigur, dar nu m-ar mira deloc dacă mai multe volume s-ar vinde prin alte ţări, precum Statele Unite, Germania, Franţa; şi chiar România, a cărei populaţie este de patru ori mai mare decât a Norvegiei.
Pentru mulţi, este un erou, un cavaler al luptei împotriva multiculturalismului. Nu-i va fi greu să strângă suficienţi adepţi pentru o formaţiune politică, prin care să ajungă în Parlamentul Norvegiei. Norvegia nu este stat membru al Uniunii Europene, dar poate va deveni. Sau poate că viziunile mentorului-asasin vor fi îmbrăţişate cel puţin de „fraţii nordici” şi se va forma o ligă, care va ajunge să aibă reprezentativitate inclusiv în Parlamentul European şi în Comisia Europeană.
Nu cumva milostivenia este înlocuită de naivitatea autodistructivă?
Chiar trebuie să fie astfel croită legislaţia penală în lumea civilizată, încât să îi favorizeze pe marii infractori? Să le permită să devină vedete şi personaje adulate, în cazul în care sunt suficient de determinaţi să comită crime abominabile?
Ştiţi despre cine vorbesc, pentru că toată lumea l-a pomenit în ultimul an,
