Nu comparăm epoci, ci atitudini. Şi ar trebui să ne uităm spre trecut cu mai mult respect
Statistica te poate duce în legendă. Slavă Cerului, nici o legendă nu s-a născut încă din statistică! Totuşi, de joi seară, Cristi Pulhac este din punct de vedere matematic egalul lui Cornel Dinu. Fundaşul stînga de 28 de ani tocmai a bifat a 33-a prezenţă în cupele europene sub tricoul lui Dinamo, performanţă care îl aşază alături de fostul căpitan al lui Dinamo şi al “naţionalei” din anii ‘70. Cei care au apucat să vadă fotbalul acelor vremuri, fiind martori şi al celui din zilele noastre, se vor revolta. Vor clătina din cap, privind dojenitor pe sub lentilele groase ale ochelarilor. Blasfemie! Lezmajestate! Bancuri proaste!
Cei mai tineri, ferice de ei, vor face ochii mari, numai buni pentru o poză haioasă postată pe Facebook. Şi care-i problema? Ia mai lăsaţi-ne cu amintirile voastre prăfuite, cu boşorogii voştri expiraţi! Şi nu ne mai plictisiţi cu Dinu, cu Dumitrache, cu Dobrin, cu Liţă, cu Radu Nunweiller, cu Balaci! Pe ăştia îi avem acum, cu ei defilăm! Pe ei îi încurajăm, ei sînt idolii noştri. Nu-i exclus ca mulţi dintre suporterii de astăzi ai lui Dinamo să gîndească aşa.
Aproape 20.000 de oameni care ţin cu băieţii din Ştefan cel Mare au fost joi seara pe marele stadion şi i-au încurajat. De la început pînă la sfîrşit, într-un dureros exerciţiu de ataşament. Echipa nu jucase mai nimic, dar ce a deranjat cu adevărat nu a fost inferioritatea fotbalistică a lui Dinamo prin comparaţie cu Metalist, ci lipsa ei de revoltă. Nu posesia pipernicită, nu absenţa driblingurilor, nu pasele greşite au compus imaginea de trupă de pripas a formaţiei antrenate de Bonetti. Dinamo a pierdut fără demnitate fotbalistică, sufocată de mediocritate.
Aici comparaţia Dinu-Pulhac îşi găseşte adevărata dimensiune grotescă. Dinu a fost şi el driblat la viaţa lui, dar nu
