Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALBA Proiectul invocat cu „nereguli grave“ de premierul Victor Ponta merge bine. S-a constatat un conflict de interese

Publicat in Adevarul, vineri 24 august 2012 ·

Reprezentanţii societăţii „Apa CTTA” SA Alba Iulia susţin că proiectul privind extinderea sistemului de canalizare şi apă potabilă în judeţul Alba, în valoare de 102 milioane de euro, nu este afectat de declaraţiile premierului Victor Ponta care sesiza, joi, „grave nereguli“. Directorul Viorel Lazăr afirmă că implementarea proiectului se desfăşoară în condiţii bune.

„Proiectul se desfăşoară normal fiind derulate licitaţiile de servicii şi lucrări pentru toate contractele din cadrul proiectului. Până în prezent au fost semnate 3 contracte de servicii, 1 contract de furnizare şi 9 contracte de lucrări în valoare totală de 273 milioane de lei. Sunt în procedură de adjudecare 2 contracte de lucrări”, a afirmat vineri directorul general APA CTTA, Viorel Lazăr.

Directorul a precizat că în luna martie 2012, Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a constatat un posibil conflict de interese, prin angajarea de către consultantul de supervizare, la mai puţin de 12 luni de la atribuirea contractului de servicii, a unei persoane care a fost expert cooptat pe lângă comisia de evaluare a ofertelor. Suma încasată de persoana respectivă pe o perioadă de aproape 1 an de zile se ridică la aproximativ 35.000 de euro, bani care vor fi recuperaţi dacă se constată că s-a încălcat legea.

„Neregula nu este în măsură să pună în pericol desfăşurarea proiectului şi retragerea fondurilor. Cel mai probabil lucru care se poate întâmpla este ca la firma de consultanţă să i se retragă suma de bani”, a spus Viorel Lazăr. Acesta nu a dorit să comenteze afirmaţiile premierului şi a spus că, probabil, acesta a citit din raportul Autorităţii de Audit. Valoarea totală a proiectului este de 423 milioane de lei.

Ce zic premierul şi preşedintele Consiliului Judeţean

“Ultima consecinţă negativă se referă la Programul Operaţional Sectorial Mediu, unde

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum o ora
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum 2 ore
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum o ora
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

Vreme neobișnuit de rece la finalul lunii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Contrast termic puternic în următoarea lună. După două săptămâni cu temperaturi mult sub normal și ger în special în sud, vremea se va schimba radical în martie, când termometrele vor urca peste valorile obișnuite ale perioadei în toată țara. Meteor

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 5 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

SUA vor să-i facă pe plac lui Putin, iar capacitatea de apărare a europenilor este „slabă”, afirmă Volodimir Zelenski într-un interviu

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns faptul că Statele Unite, care doresc să deschidă discuţii cu Rusia, vor să îi facă „pe plac lui Putin” şi a descris capacitatea de apărare a Europei ca fiind „slabă”, într-un interviu difuzat luni

SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită pentru negocieri despre Ucraina, fără prezenţa Kievului

Mediafax acum 2 ore
Din partea Rusiei participă ministrul de externe Sergei Lavrov şi consilierul prezidenţial Yuri Ushakov, în timp ce delegaţia americană este condusă de secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi emisarul pe

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-5°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°