Dacă n-ar fi decât aceste magnifice albume (îmi vin în minte, dezordonat, cele dedicate lui Corneliu Baba, Mircia Dumitrescu, Vladimir Zamfirescu, Gheorghe Anghel, Teodor Moraru, Tudor Banuş, George Lowendal, Marilena Preda Sânc, Studiul 3. Prolog, Florin Ciubotaru etc. ) apărute în anii din urmă (2008-2012), şi tot s-ar putea considera că ICR a câştigat pariul cultural - în linie editorială, cel puţin - în care s-a angajat. Sunt nume importante, inconturnabile ale plasticii româneşti, care au fost tratate monografic, cu desăvârşit profesionalism, în volume cu statură tipografică impozantă, alcătuite cu risipă de talent grafic şi ingeniozitate. Ultimul publicat*, în ordine cronologică, este cel dedicat grupării NOIMA şi principiului său coagulant, pictorul şi profesorul Constantin Flondor.
Este o monografie dedicată unui "club" de creatori vizuali, cu imagini ample ilustrând demersurile plastice ale fiecăruia dintre membri, cu texte programatice şi descrieri de intenţie (deşi nu au "un manifest prin care doresc să răstoarne lumea"), care vizează nu doar lămurirea noimelor pe care le au în comun ("ceea ne-a legat ţine mai degrabă de simpatii reciproce şi de anumite afinităţi comune în ceea ce priveşte arta"), ci şi o vastă arie de noduri şi legături vizibile sau subtile cu întreaga mişcare plastică românească. Este un manual de pictură pentru mileniul III, dar şi o felie de viaţă artistică autentică, un ghem de pulsiuni interne, dar şi de preocupări care transcend problemele de grup.
Încercând să-i lămurească factorii de coeziune şi aspiraţiile, Costion Nicolescu scria, în 2007, după o expoziţie a grupării NOIMA la Timişoara (text reprodus în album, p. 320):
"Grupul NOIMA… Cine este el şi ce-i mână pe membrii lui în luptă? După cum o arată şi numele, cred că principalul lor scop este acela de a afla care este noima picturii şi care este noima lor,
