Nu-mi iese din cap titlul acelei cărţi scrise de Adrian Năstase, în urmă cu mai bine de-un deceniu. Intitulată „Umor parlamentar”, deşi mult mai potrivit ar fi fost „Hlizeală parlamentară” sau „Băşcălie parlamentară”. A apărut în anul 1996, a fost editată de „Regia Autonomă Monitorul Oficial” şi conţine, înşirate pe lungimea a 176 de pagini, un şirag de „perle” deputăţeşti şi senatoriale. Spre deziluzia mea, este ilustrată de un grafician pe care în general îl apreciam, Mihai Stănescu.
Atâta a înţeles Năstase din îndelungata sa activate de om politic. Că parlamentul ţării este un cadru de film unde se toarnă poante cu nemiluita, voluntare sau involuntare. Un decor amenajat special ca să te râzi până te pişi pe tine, frate. Să ne mai mire imaturitatea clasei politice, când tonul neseriozităţii vine de la cel mai de sus nivel, de la un lider de partid, lider al Camerei Deputaţilor, lider al Guvernului ?
Parcă simţi dorinţa să-i trimiţi o ilustrată lui Năstase în locul unde se află acum şi să-i urezi cam cum i-a urat furnica lui La Fontaine greierului: „Mai hlizeşte-te şi acum, dacă îţi arde, fraiere !”
Am citit şi eu ultimele postări pe blog ale lui Năstase din pârnaie, unde el se consideră „în cantonament”. În primul rând m-a frapat motto-ul ales pentru blog „Cititorii mei sunt mai inteligenţi decât scriitorii altora”. Motto definitoriu pentru un arogant de profesie. Te scarpini în cap şi te întrebi unde bate. E atâta de profund, că nici el nu înţelege ce vrea să zică.
Eu nu cred că cititorii lui sunt inteligenţi. Parcurgând impresiile din cantonamentul unde se află, am rămas impresionat doar de lipsa de talent scriitoricesc a lui Năstase. Vorbea de condiţiile de trai din detenţie, de şobolanii de companie, de colegii care socializează de după gratii... Totul descris cu răceală, fără să transmită cea mai mică vibraţie. Relatarea rece a unui in
