Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strictețe maximă în piețe!

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 25 august 2012 ·

Când vremea este călduroasă, în piețele agroalimentare sunt impuse reguli stricte privind păstrarea și regimul termic al alimentelor de origine animală. Astfel, aceste produse trebuie comercializate în intervalul orar 8.00-11.00 şi trebuie respectate temperaturile corespunzătoare în lanțurile frigorifice. „Produsele de origine animală vor fi comercializate doar în locuri autorizate sau înregistrate sanitar veterinar, cu respectarea regimului termic impus de producător, conform normelor sanitare veterinare în vigoare”, ne-a declarat medicul Doru Calistru, directorul adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).

Pentru carnea refrigerată, agenții economici trebuie să păstreze constantă o temperatură de maximum 4 grade Celsius, iar la produsele supuse congelării temperatura trebuie să fie de minus 18 grade Celsius. „Controalele vor fi intensificate în această perioadă în special în piețele agroalimentare dar și în celelalte unități de producere și comercializare. Se vor verifica și mijloacele de transport ale agenților economici, dacă acestea sunt dotate cu lanțuri frigorifice adaptate la condițiile de caniculă”, a precizat Doru Calistru.

În piețe, canicula oprește vânzările

Ieri, în Piața Moldovei din Focşani, la sectorul de brânzeturi, chiar dacă trecuse de ora 11.00, comercianții așteptau clienții, cu marfa expusă pe tarabe, chiar dacă temperaturile se apropiau de 40 de grade Celsius. „Noi suntem dotați cu lăzi frigorifice și ținem bine produsele”, spune Maria Bumbu, din Bistrița Năsăud. Femeia spune că vinde de ani de zile brânză de oaie pe tarabele focșănene, pentru că din asta trăieşte.

Nici colega de tarabă nu s-a gândit că ar trebui să își strângă marfa, din cauza temperaturilor ridicate. Însă, constată că din cauza căldurii oamenii nu se mai îngrămădesc să vină la piață. „Avem frigider

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 9 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Vremea

București
acum

28°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

24°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°