Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MAE vrea ca autorităţile italiene să investigheze cazul românului căruia i s-a REFUZAT un transplant

Publicat in Romania Libera, vineri 24 august 2012 ·

Ministerul Afacerilor Externe informează că a transmis instrucţiuni Ambasadei României la Roma şi Consulatului General de la Trieste să solicite autorităţilor italiene o investigaţie în cazul românului căruia un medic din Padova i-a refuzat o operaţie de transplant de cord, potrivit Mediafax.

"Ministerul Afacerilor Externe a transmis instrucţiuni Ambasadei sale la Roma şi Consulatului General de la Trieste să solicite autorităţilor italiene o investigaţie în acest caz", se arată într-un comunicat MAE remis la solicitarea agenţiei Mediafax.

Citeşte şi CAZ REVOLTĂTOR în ITALIA: Unui român i-a fost REFUZAT un TRANSPLANT de INIMĂ

De asemenea, MAE subliniază că pacientul român lucra în Italia în condiţii legale, toate costurile medicale fiind acoperite de compania angajatoare, adăugând că îşi exprimă indignarea cu privirea la atitudinea medicilor de la spitalul din Padova, care au refuzat transplantul.

Consulatul General al României la Trieste a luat legătură cu spitalul din Udine pentru a se interesa în legătură cu starea de sănătate a pacientului român. Potrivit MAE, românul se află în momentul de faţă la secţia de reanimare în urma operaţiei pe cord deschis, iar Consulatul de la Trieste va urmări evoluţia stării sale de sănătate.

MAE precizează şi că până în acest moment pacientul nu a solicitat asistenţă consulară, situaţia fiind rezolvată cu promptitudine de către medicii italieni.

Potrivit informării MAE, pacientul român a fost salvat de insistenţa medicilor de la Spitalul Dell' Angelo din Mestre ( lângă Veneţia) care au găsit rapid soluţii alternative pentru tratarea sa, precum şi de disponibilitatea şi profesionalismul echipei medicale a spitalului Santa Maria della Misericordia din Udine, care au realizat operaţia pe cord.

MAE mai ţine şi să adreseze mulţumiri pentru echipele medicale ale celor două spitale pentru e

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 38 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 17 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 22 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 56 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 38 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°