Bun a fost referendumul asta! A facut lumina in sat cat o explozie nucleara: a aratat cata demagogie colcaie in speech-urile despre maretia UE, a scos din barlog foamea PPE, a pus in spagat parteneriatul strategic, a ridiculizat in prime-time pretinsii neutri din media, a ingropat definitiv clica de aparatori ai „democratiei occidentale“ care statea, vezi Doamne, intr-un nume de om, a pozat justitia la varf in pozitiile infamante care nu se bazasera pana acum decat pe zvonuri, a radiografiat starea si culoarea institutiilor majore menite sa asigure ordinea si siguranta, toate apte sa produca mai multa dezordine si nesiguranta decat o galerie de fotbal, care o fi ea animata de un ideal simplut, dar macar acela e autentic si clar.
A adus referendumul si destule surprize. Doua imi par ca merita sa fie luate in seama mai ales. Una, mai mica, ar fi aceea ca «politicul» apare ca un peste mult prea lunecos ca sa se lase prins ca lumea de cineva, de la vladica pana la opinca. Iesit din toate gurile si scris in lung, in lat si in curmezis pe tot Net-ul de milioane de ori pe zi, n-a facut decat sa-si intareasca scheletul de stafie. Ca o zvarluga, refuza sa sara in undita, ocoleste navoadele, ii face in sac unui pretins consilier economic care-i intinde juvelnicul. Pentru multi, «politicul» e un fel de banderola de gasca; pentru putini, e o masca a interesului personal cu miros prafuit de carte din pod; pentru cativa, birocrati mai ales, e o jegoasa amenintare a avantajelor dobandite cu infinite sacrificii morale.
In fine, toata schema de chemari si boicoturi de partid a parut cu saptamanile sa cada intr-o ureche surda. Mai corect, intr-una care se preface surda – talent exceptional al taranilor care te vand si te cumpara intr-o clipita, muti si surazand tampeste. Or, ei sunt departe de a fi tampiti: oare nu-s tot aceia pe care i-au prostit zece partide pana acum
