Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regina l-a certat pe prinţul despuiat

Publicat in Libertatea, vineri 24 august 2012 ·

Iureş în familia regală britanică, de două zile, de când pozele cu prinţul Harry, gol puşcă, al treilea în ordinea succesiunii la tron, au apărut în presa din toată lumea. Ieri, năzdrăvanul cu sânge nobil a ajuns în Anglia, chemat de urgenţă la raport de nimeni alta decât bunica lui, regina Elisabeta a II-a, care e foc şi pară pe nepotul ei. Iureş în familia regală britanică, de două zile, de când pozele cu prinţul Harry, gol puşcă, al treilea în ordinea succesiunii la tron, au apărut în presa din toată lumea. Ieri, năzdrăvanul cu sânge nobil a ajuns în Anglia, chemat de urgenţă la raport de nimeni alta decât bunica lui, regina Elisabeta a II-a, care e foc şi pară pe nepotul ei.

Încă înainte de a ajunge prinţul Harry înapoi la Londra, regina a dat dispoziţie ca orice ziar sau site din Anglia să nu publice frografiile cu tânărul moştenitor complet dezbrăcat. Cu toate acestea, britanicii numai despre asta discută de câteva zile. Pe de altă parte, Casa regală britanică a recunoscut că pozele nu sunt trucate şi că acela e chiar prinţul, însă a refuzat să facă alt comentariu. Surse din anturajul regal susţin că suverana Elisabeta a II-a l-a certat aprig pe Harry cerându- i să se maturizeze şi să se comporte demn de rangul său.

A concediat gărzile de corp

În plus, bunica i-a ordonat nepotului să întrerupă orice legătură cu amicii lui cu care s-a distrat în SUA şi cu care a fost, se pare, în urmă cu câteva luni, şi în România. Mai mult, gărzile de corp ale prinţului au fost concediate, pentru că, în loc să percheziţioneze fetele care l-au pozat pe Harry şi, conform protocolului, să le ia telefoanele sau aparatele foto, acestea s-ar fi distrat cot la cot cu roşcovanul.

Ca şi cum umilinţa îndurată nu ar fi fost de ajuns, prinţul Harry trebuie să facă faţă şi valului de batjocură din presa din SUA, care publică părerile unor femei celebre şi specialişti sex

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 5 ore
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum o ora
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 4 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 5 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 8 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 2 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 3 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 7 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 6 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 11 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/12°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°