Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invazia străinilor: campioanele se bazează pe vedete din afara ţării noastre

Publicat in Adevarul, vineri 24 august 2012 ·

Campioane în sporturile de echipă, Oltchim (handbal), CFR Cluj (fotbal), Asesoft (baschet), Tomis Constanţa şi Remat Zalău (volei) se bazează tot mai mult pe vedete din afara României.

S-au dus de mult vremurile în care România conta în sporturile de echipă. Astăzi, naţionalele masculine de handbal, volei, fotbal şi rugby nu mai reuşesc să se impună în faţa marilor naţiuni. Iar una dintre explicaţiile declinului suferit este că aria de selecţie s-a micşorat, iar cluburile autohtone de seniori sunt nevoite să se întărească transferând jucători din afara graniţelor.

Handbal feminin

Oltchim, mai tare decât naţionala României

Cel mai bun exemplu în acest sens este Oltchim Rm. Vâlcea. Socotită cea mai valoroasă echipă de club din România, gruparea din Zăvoi a disputat finala Ligii Campionilor în 2010. Iar apoi şi-a propus să câştige competiţia, aşa că pentru acest sezon s-a întărit ca niciodată.

Iar dacă în anii trecuţi le-a repatriat pe multe dintre româncele care evoluaseră în străinătate, de data aceasta a abordat o altă strategie, transferând vedete care nu au cetăţenie română. Mai întâi s-a bătut palma cu Allison Pineau şi Amandine Leynaud, jucătoare ce evoluează pentru vicecampioana mondială Franţa. Iar seria achiziţiilor s-a încheiat cu Marija Jovanovici şi Katarina Bulatovici, jucătoare ce au disputat finala Jocurilor Olimpice cu Muntenegru, ultima, dublă câştigătoarea a Champions League cu Slagelse (2007) şi Buducnost (2012).

Pentru a-şi atinge obiectivul, Oltchim a apelat şi la un antrenor străin, angajându-l pe Jakob Vestergaard (37 de ani), cel care a lucrat la Ikast şi Viborg, dar şi cu naţionala Australiei. „Avem cea mai valoroasă echipă din istorie. Nu că jucătoarele de dinainte ar fi fost mai prejos, dar acum avem fiecare post acoperit. Putem câştiga Liga Campionilor", a mărturisit preşedintele Petre Berbecaru despr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 44 minute
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Mirela Călugăreanu preia șefia Curții de Conturi. Ce mesaj transmite

HotNews acum 44 minute
Mirela Călugăreanu a fost desemnată de Parlament să preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României, după ce Mihai Busuioc și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României. „Parlamentul României a adop

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 23 minute
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Colliers: În primele patru luni, românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe, mai mult cu 15%. Cheltuielile românilor pentru vacanţe în străinătate ar putea depăşi 11 miliarde de euro până la finalul anului

News.ro acum 35 minute
În primele patru luni din acest an, românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe, cu 15% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2024, potrivit unei analize Colliers bazate pe datele BNR. Cheltuielile românilor pentru vacanţe în

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 3 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

29°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°