Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au sfidat Casa Regală Britanică: Jurnaliștii de la The Sun publică azi fotografiile cu Prințul Harry dezbrăcat | FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 24 august 2012 · ·

Chiar dacă fotografiile în care Prințul Harry apare dezbrăcat la o petrecere circulă pe internet de câteva zile, în presa britanică imaginile au apărut abia astăzi.

Motivul pentru care presa din Regat nu a publicat aceste fotografii până acum este o scrisoare trimisă de reprezentanții Casei Regale, care au cerut „dreptul la initmitate” al Prințului Harry.

Tabloidul The Sun, publicația cu cele mai multe exemplare vândute pe zi, a decis, însă, să publice azi pozele, argumentând faptul că „cititorii noțștri au dreptul să le vadă”. Jurnaliștii britanici au mai precizat că cititorii l-au văzut deja pe tânărul prinț fără haine pe toate site-urile americane de scandal.

De partea cealaltă, reprezentanții Casei Regale au declarat: "Ne-am făcut cunoscut punctul de vedere despre protejarea vieţii private a prinţului Harry. Ziarele au propriile lor reglementări şi din acest motiv publicarea fotografiilor este o decizie ce aparţine, în cele din urmă, editorilor lor".

Cele două fotografii cu fiul cel mic al prinţului Charles, fotografiat complet gol la sfârşitul săptămânii trecute, la Las vegas, în timpul unei partide de "biliard pe dezbrăcate", în care apar şi două tinere complet dezbrăcate la rândul lor, puteau fi văzute pe internet încă de joi, mai ales pe site-ul TMZ.com, care le-a publicat în premieră.

Este susţinut de verişoara lui Kate Middleton, de profesie dansatoare de strip-tease

Aflat în plin scandal după publicarea fotografiilor în care apare complet gol, fiul cel mic al prinţului Charles se bucură de susţinerea verişoarei lui Kate Middleton, de profesie dansatoare de strip-tease.

Prinţul Harry este sever criticat de bunica sa, regina Elisabeta a II-a, şi de superiorii lui din armată, dar poate conta pe sprijinul cântăreţei Lady Gaga, care-l găseşte foarte "bine făcut", scrie Voici.

Prinţul mai are o susţinăt

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 9 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°