Adrian Năstase s-a mai ales cu un dosar penal. Parchetul a constatat că avea prea multe cartuşe – nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările “în cauza privind incidentul petrecut, în seara zilei de 20.06.2012, cu ocazia punerii în aplicare a mandatului privind executarea pedepsei privative de libertate a închisorii aplicată” lui Adrian Năstase “şi au dispus, la data de 22.08.2012, neînceperea urmăririi penale. Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că gestul acestuia a fost voluntar, iar cei doi ofiţeri de poliţie au desfăşurat procedurile de punere în aplicare a mandatului de executare a pedepsei, conform dispoziţiilor procedurale”.
“Totodată, procurorii au dispus disjungerea din acest dosar a cauzei în care se efectuează cercetări faţă de Năstase Adrian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Astfel, controlul efectuat cu privire la condiţiile de păstrare şi asigurarea securităţii armelor şi muniţiilor”, de către Adrian Năstase “a evidenţiat un număr de 399 cartuşe pentru care nu poseda autorizaţie”, susţine PÎCCJ.
“În cauza disjunsă cercetările sunt în curs de derulare, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului General..
Adrian Năstase s-a mai ales cu un dosar penal. Parchetul a constatat că avea prea multe cartuşe – nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta