Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cade ultima redută a lui Lance Armstrong: "USADA are jurisdicţie şi-l poate sancţiona"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 24 august 2012 ·

Preşedintele Agenţiei Mondial Antidoping (WADA), John Fahey, crede că refuzul lui Lance Armstrong de a duce cazul de luptă împotriva dopajului la TAS reprezintă recunoaşterea problemelor pe care le-a avut în timpul celor 7 Tururi ale Franţei cîştigate şi că USADA are tot dreptul să-i retragă titlurile

"Cred că USADA a urmat toate procedurile necesare şi a respectat codul WADA în cazul Lance Armstrong. De altfel, şi un judecător texan a spus acelaşi lucru. USADA are dreptul să impună orice sancţiune crede de cuviinţă. Lance a avut ocazia să conteste dosarul USADA, dar a refuzat să o facă. Conform regulilor WADA, va fi sancţionat", a explicat Fahey pentru AFP.

Toate titlurile texanului, de după revenirea în ciclism, în 1998, vor fi retrase. Armstrong va fi nevoit să renunţe la premiile pe care le-a primit din partea organizatorilor evenimentelor. Septuplu campion de Tur al Franţei, Armstrong poate pierde şi medalia de bronz de la Olimpiada din 2000, de la Sydney. De asemenea, USADA a anunţat că îl va suspenda pe viaţă pe atletul american, care se reprofilase în ultima perioadă pe triathlon.

Lance Armstrong avea termen pînă în această noapte să continue procesul cu USADA, instituţie care îl acuză că ar fi orchestrat o adevărată uzină a dopajului la echipele de ciclism alături de care a cîştigat cele 7 Tururi ale Franţei, sau să accepte dosarul procurorilor şi să nu ofere niciun răspuns, fapt interpretat ca o confirmare a vinovăţiei.

Lance Armstrong nu a returnat niciun răspuns celor de la USADA, pe care i-a învinuit constant că "cheltuie banii contribuabililor americani pe o vînătoare de fantome", şi a eliberat o declaraţie de presă în care a explicat că singurul for abilitat să-l suspende şi să-i retragă titlurile din Hexagon este Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI). Ameninţat cu un proces public şi cu un dosar în c

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 51 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 43 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Un motor al unui avion cu 235 de persoane la bord A LUAT FOC, imediat după decolare. Aeronava a revenit de urgență pe aeroport (VIDEO)

Gandul acum o ora
Un avion al companiei americane Delta Air Lines, cu 235 de persoane la bord, a revenit de urgență pe aeroportul din Los Angeles, după ce motorul stânf a luat foc la scurt timp după decolare. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, pe Aeroportul Inte

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum 2 ore
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°