Foto: Rador Agerpres Bucureştii au avut o splendidă clădire care a găzduit Teatrul cel Mare (Naţional), pe Podul Mogoşoaiei, astăzi Calea Victoriei. Edificiul, operă a arhitectului vienez Heft, realizat în stil baroc, a dispărut după ce a fost bombardat de către naşzişti, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, la 24 august 1944. Istoricii spun că proiectilele au căzut pe Teatrul Naţional din greşeală, ţinta germanilor fiind, de fapt, Palatul Telefoanelor, punct de importanţă strategică, pe atunci, cea mai înaltă clădire a oraşului.
Bucureştii au suferit mari distrugeri în urma raidurilor aeriene desfăşurate între 23 şi 26 august. Bombardamentele n-au contenit în noaptea de 24 spre 25 august. La 30-40 de minute, cerul se lumina şi explozii puternice zguduiau Capitala. Au fost grav avariate şi incendiate clădirile Ministerului de Interne, Ministerului Propagandei, Moara lui Herdan, Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi multe altele. Bombele n-au cruţat nici Palatul Regal, Ateneul Român, Fundaţiunea Carol I şi Teatrul Naţional. Au fost distruse trei case iar alte 19 au fost grav afectate. Numărul victimelor a ajuns la 38 de morţi, între care au fost 5 copii, şi 57 de răniţi. Ziarul "Informaţia” titra la 28 august 1944: "Calea Victoriei, în flăcări”, subliniind că "Teatrul Naţional a suferit una dintre cele mai grele lovituri. Bombele explozive şi incendiare au căzut pe magazia de rechizite. Focul s'a întins la clădirea cu sala de spectacole. Un grup de bombe a căzut în Palatul "Adriatica”, pentru a doua oară, ca şi la cofetăria "Zamfirescu”, Pasajul Român. Clădirea "Generală” a fost lovită de câteva bombe. Blocul "Dragomir Niculescu”, blocul "Ilfov”, ca şi clădirile pasajului "Imobiliara” au suferit şi ele de atacul terorist. Pasajul "Comedia” a căzut şi el pradă furiei nemţeşti. Teatrul "Comedia”, magazinul "Orfeu” şi altele au fost lovite”.
Sp