A fost abandonată de când avea câțiva ani și a fost nevoită să înfrunte, de mică, greutățile vieții. Nu a avut lângă ea familia și nici când credea că și-a găsit perechea nu a fost fericită decât câțiva ani.

Este vorba despre Marița Baba, care are 61 de ani și care abia acum poate să spună cu adevărat că este liniștită. Marița este nevăzătoare, însă acest lucru nu a împiedicat-o să lucreze o viață întreagă. A făcut școala profesională la Arad, ea fiind de loc din Buzău și aici a rămas.

„Părinţii m-au abondonat de mică. M-au lăsat la o grădiniță. Acolo au avut grijă de mine educatoarele, pe urmă am mers la școală și am stat în cămin. Am auzit că mama era mai învărstă și că mă trag din familie de rromi, atâta știu. Sunt de loc din Buzău, iar la Arad am venit să fac școala profesională. Aici am stat prima oară la un cămin de nevăzători. Am început să lucrez să am banii mei. Am strâns bani la CEC și mi-am luat o garsonieră, în Micălaca”, spune Marița Baba. Când aceasta credea că viața ei începe să fie mai frumoasă și avea pentru prima dată o casă, asupra ei s-a abătut alt necaz.

„Am cunoscut o familie de rromi care mi-au spus că mă întrețin și nu știu cum au făcut de mi-au luat garsoniera. Am rămas iar pe drumuri și nu am primit un leu. Asta se întâmpla în anul 1998. De atunci tot am umblat de la un cămin la altul, de la o familie la alta. „Stăteam la căminul de pe Bodrogului și am plecat să stau cu o domnișoară ce i-a murit mama și care nu se descurca cu cheltuielile. Eu aveam venit și o puteam ajuta. Nu a fost bine nici acolo, deoarece toți vroiau numai să profite. Dacă știam că la Casa de retragere unde sunt acum erau locuri, veneam din anul 2008, dar nu am știut de ea. Doar în luna martie a acestui an am aflat și am venit aici. Pot spune că în sfârșit viața mea a reintrat în normal. Doamna Voichița are grijă de mine acum și cu personalul de aici”,