- O pereche de îndrăgostiţi îmbătaţi de fericire, care se pierd unul în ochii celuilalt. Nu e o privelişte prea plăcută pentru o femeie care îşi vede astfel soţul, împreună cu noua lui iubită. Dar curajul de a privi adevărul "în ochi”, fără anestezie, aduce mai repede vindecarea -
S-a întâmplat tocmai în cafeneaua pe care o descoperise recent şi unde se simţea foarte bine, împreună cu colegele ei de birou. Era aproape de instituţia la care lucrau şi mergeau acolo în pauzele de prânz. Iar acum, aşezaţi la o masă lângă fereastră, "ei doi”. Fostul ei soţ, cu noua lui prietenă. "Scuteşte-mă de o asemenea scenă”, îi spusese, odată, bărbatului. "Respectă-mi imaginea, şi nu vă duceţi în vreun local unde ai fost mai înainte cu mine”. Dar în cafeneaua asta cu tavanul din lemn, cu fotolii odihnitoare şi cu veioze pe mese, reflectate în oglinzile uriaşe de pe pereţi, nu fusese niciodată cu Andrei. Era un decor neutru, care n-o întâmpina cu nici un fel de amintiri. Şi iată că tocmai aici priveşte acum, siderată, în oglindă, cum soţul ei săruta cu gingăşie degetele unei alte femei.
"Ar fi trebuit să plec de îndată ce i-am zărit”, îşi spune Ana. Însă atunci le-ar fi atras cu siguranţă atenţia şi ar fi dat impresia că o ia la fugă. Penibil, jalnic, umilitor. Aşa încât a rămas la locul ei, încercând să citească mai departe din revista pe care o răsfoia. Imposibil. Împotriva voinţei sale, privirile îi fugeau spre oglinda mare de pe perete, unde putea urmări neobservată ce se petrece în spatele ei.
Cei doi păreau îndrăgostiţi nebuneşte. Se aşezaseră alături, de parcă şi blatul mesei ar fi pus o distanţă prea mare între ei. Aveau în faţă două ceşti de cafea, iar în mijloc, o prăjitură cu frişcă, pe-o farfurie. Andrei detesta frişca. Dar acum se lăsa hrănit cu linguriţa, ca un pui de rândunică flămând. "Când erai cu mine, spuneai că frişca e cel mai scârbos l
