La fel ca noi toţi, Colin Beavan este îngrozit de fenomenul încălzirii globale şi de risipa continuă provocată de stilul de viaţă actual. Diferenţa e că el s-a decis să treacă la fapte: să arate că poţi supravieţui, timp de un an, fără să consumi inutil resurse şi fără să poluezi, chiar dacă locuieşti într-un zgârie-nori, în mijlocul Manhattan-ului.
De exemplu, ca să nu contribuie la poluarea cu dioxid de carbon, a renunţat la lift (Beavan locuieşte la etajul 9), la instalaţia de aer condiţionat, la frigider, la mijloacele de transport în comun. Ţinând cont că autorul e un tânăr tătic, ne putem imagina gradul de dificultate implicat de această alegere. Dar marea provocare a fost, pentru Beavan, s-o convingă pe soţia sa, dependentă de shopping, să intre în joc.
Jurnalul acestei încercări se constituie într-o alegorie a căutării fericirii şi a unei vieţi mai curate în oceanul consumismului zilelor noastre. Raţionalizarea resurselor şi cumpătarea nu vor umple golurile din vieţile noastre, însă încercarea de a fi mai buni cu ceilalţi şi de a respecta tot ceea ce ne înconjoară - mediul natural ca bun comun prin excelenţă - ne poate schimba existenţa. Ne poate transforma interior.
Dar de fapt de ce eram în pragul depresiei? Pentru o clipă, m-am gândit că era vorba de starea în care se afla lumea. Dar acum în lift, ceva nu-mi dădea pace, ceva îmi spunea că nu era vorba despre asta.
Mă plângeam oricui era dispus să mă asculte, spunându-le oamenilor că este o situaţie de urgenţă. Totuşi, oricât de mult mă văicăream, trăiam şi mă comportam în continuare ca şi cum totul era normal. Făceam ceea ce făceam de obicei în fiecare zi. Mă trezeam, o duceam pe fiica mea, Isabella, la bonă, scriam toată ziua, după-amiaza mă duceam s-o iau acasă, mă uitam la televizor şi a doua zi o luam din nou de la capăt. Nu puteam face nimic cu privire la problemele globului,
