Oamenii străzii care primesc găzduire în Adăpostul „Sfântul Nicolae cel Nou” al Filialei de Cruce Roșie Vrancea sunt revoltați că de vreo două săptămâni încoace, li se percepe, spun ei, de către paznicul locației, o taxă de 1 leu în fiecare seară. „Dacă nu plătim, nu ne dă voie să intrăm și să dormim în Adăpost”, spun ei, supărați. Rodica Davidean, directorul instituției de caritate a declarat, însă, că banii adunați astfel vor fi folosiți pentru repararea stricăciunilor făcute de beneficiari. „Trebuie să înțeleagă că tot ce strică trebuie reparat sau înlocuit și asta costă. În felul acesta sperăm să devină mai responsabili și să respecte lucrurile care li se oferă”, a spus Rodica Davidean.
De aproximativ două săptămâni, oamenii străzii care trag noaptea la Adăpostul Crucii Roșii din Focșani, susțin că nu li se mai permite accesul decât după ce plătesc o taxă de...1 leu. Nedumeriți și revoltați, ei susțin că sunt zile în care pur și simplu nu reușesc să câștige acest leu, și vor ca accesul în interiorul adăpostului să nu le mai fie condiționat de respectiva cotizație. Mai întâi, și-au plâns necazul unui cetățean din apropierea Adăpostului lor de noapte care, cu intenția de a desluși misterul, a semnalat cazul redacției noastre. „Aseară, de exemplu, le-am dat eu la câțiva bani din buzunarul meu ca să poată intra la culcare. Se adună la mine aici în jur de 17.30 și când au bani le mai dau câte un pahar de vin. Dar aseară nu au avut nici de vin, nici de intrare. Mie mi-e milă de ei, că și așa sunt vai de capul lor, de aia le mai dau câteodată și mâncare gratis, dar chiar așa, să le ia taxă ca să doarmă acolo, nu mi se pare normal! La toți oamenii le cere paznicul seara, la intrare, câte un leu. Care nu dă leul doarme în șanț! Pe mine m-a surprins treaba asta, că doar e vorba de Crucea Roșie”, a spus Ion Albert.
Vasile Baranga, unul din bene