IAŞI. Petrache Decuseară, ieşeanul care a solicitat să fie autorizat pentru a protesta în faţa Primăriei Iaşi, împotriva deciziei Curţii Constituţionale de anulare a referendumului, nu va putea să-şi exprime public nemulţumirea.
Decizia şefilor Primăriei Iaşi a fost aceea de a-i respinge solicitarea pe motiv că nu ar fi depus cererea în termenul legal.
„Pentru a protesta pe data de 24 august, acesta ar fi trebuit să vină la Primăria Iaşi cu 3 zile înainte de înregistrarea solicitării. În schimb, am dat aviz favorbabil pentru proteste, Alianţei Civice, care va protesta în Piaţa Uniri până pe 1 septembrie, între orele 19.00-21.00”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.