Cornel Constantiniu a răbufnit că nu a fost invitat la Festivalul Mamaia, simţindu-se marginalizatLa vremea respectivă, declaraţiile artistului au fost total neaşteptate şI usturătoare, organizatorii luând decizia, în ultimul moment, să suporte orice costuri pentru a drege busuiocul.
Maşină la scară, şofer personal, cazare într-un apartament fiţos, plus un tratament regesc. Cam aşa se prezintă "pachetul" care i-a fost propus lui Constantiniu de către organizatorii Festivalului, care, brusc, s-au trezit dispuşi să suporte orice costuri pentru a-l avea printre ei pe artist.
Oferta a fost tentantă şI lăudabilă, si surpriză, cu doar o oră înainte de începerea festivalului, artistul a ajuns la Mamaia.
Din cauza stării de sănătate precare, Constantiniu nu ar fi putut urca pe scenă şi probabil că acesta este şI motivul din cauza căruia organizatorii nu l-au contactat din start. Numai că artistul şi-a dorit totuşi să fie prezent măcar în calitate de spectator, pentru a-I putea aduce un mic omagiu celui care i-a fost, \n tinereţe, unul dintre cei mai buni prieteni.
"Am venit aici împreună cu un prieten cu maşina lui. Sotia mea nu este cu mine. M-au năpădit emoţiile şi amintirile uitandu-mă la aceşti tineri de pe scenă. Aurelian mi-a fost un foarte apropiat prieten, eu i-am bozezat copilul", a declarat Cornel Constantiniu în exclusivitate pentru cancan.ro.
Cornel Constantiniu a răbufnit că nu a fost invitat la Festivalul Mamaia, simţindu-se marginalizatLa vremea respectivă, declaraţiile artistului au fost total neaşteptate şI usturătoare, organizatorii luând decizia, în ultimul moment, să suporte orice costuri pentru a drege busuiocul.
Maşină la scară, şofer personal, cazare într-un apartament fiţos, plus un tratament regesc. Cam aşa se prezintă "pachetul" care i-a fost propus lui Constantiniu de către