Defekt, unul dintre cele mai atrăgătoare titluri de roman, fără efecte speciale. Florin Irimia, anglist iaşiot, publică la Brumar un roman plin de senzaţional geografic, intelectualist şi, totodată, mustind de consideraţii asupra mentalităţilor româneşti. Aici fac pauză ca să-mi dau seama cât de mult s-a scris despre românism după Revoluţie. În linia lui Cioran din Pe culmile disperării, iar nu în cea a lui Mircea Vulcănescu ori Noica. Irimia deviază şi de la linia cioraniană, adică de la cinism şi revoltă, înspre scepticism, resemnare şi chiar lehamite. Mioritism, cum ar spune cei care n-au înţeles mai nimic din baladă.
În linii mari - dacă tot mă aliniez atâta - este vorba despre un profesor de sport dezabuzat, fiu de bani gata, care deplânge lipsa unui plan de viaţă iniţial, ceea ce îl subordonează unei existenţe terne. Urmează o aventură extraconjugală fatală cu tânăra amantă a tatălui său sexagenar, avocat de succes. Apoi o mise en abîme, de la care scriitorul român nu se poate abţine, în care se arată cum best-seller-ul visat de unul dintre colegi, alt profesor obosit, este dus la capăt chiar de narator. În felul acesta, romanul despre moravuri provinciale şi destine aplatizate devine brusc internaţional şi spectaculos la modul sofisticat.
Un fapt ciudat, dar nu prea în literatura noastră, e că profesorul de sport are limbaj şi viziune intelectualiste, el fiind un elitist fără putinţă de scăpare, fost student în Drept, dar nu şi publicist. Proza se manifestă, astfel, la modul retoric şi inductiv: de la meditaţia deprecatoriu-ironică asupra sorţii individuale, la cea asupra sorţii de doi bani a neamului românesc.
Perspectiva negativistă izbucneşte de la prima propoziţie: "Eduard Tăutu nu există". Şi imediat ni se precizează că ceea ce contează sunt cuvintele, nu acţiunile desemnate de ele. Teoria limbajului ca acţiune, pragmatismul lui J. L.
