UPDATE.Două persoane, inclusiv autorul atacului, au fost ucise, iar alte nouă persoane au fost rănite în atacul armat care a avut loc vineri dimineaţa în faţa Empire State Building, la New York, a anunţat Michael Bloomberg, primarul oraşului, într-o conferinţă de presă, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Bloomberg a precizat că autorul atacului armat a fost un "angajat nemulţumit", în vârstă de 53 de ani, un locuitor al Manhattanului, care a fost ucis de către poliţie.
Primarul şi-a exprimat regretul faţă de această "teribilă tragedie".
Comisarul de poliţie Ray Kelly a precizat că bărbatul, identificat ca fiind Jeffrey Johnson, şi-a omorât un coleg de serviciu, în vârstă de 41 de ani. Ulterior, Johnson a fost urmărit de către poliţie şi a încercat să tragă asupra poliţiştilor, după care a fost ucis, potrivit comandantului poliţiei din oraş.
Un purtător de cuvânt al FBI, J. Peter Donald, a precizat anterior că nimic din acest atac armat nu permitea acreditarea unei piste teroriste.
Empire State Building este una dintre cele mai vizitate atracţii turisitice din New York, această parte a cartierului Midtown fiind frecventată zilnic de mii de turişti.
Străzile 33 şi 34 erau în continuare închise, vineri la prânz, în urma acestui atac armat care a avut loc chiar în faţa intrării în acest zgârie-nori, loc în care, în general, se află cozi lungi de tuirişti care vor să urce să admire oraşul de pe clădire.
---
Mai multe persoane au fost rănite vineri într-un atac armat, lângă Empire State Building, una dintre cele mai frecventate atracţii turistice din New York, a anunţat poliţia, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Mai multe "persoane au fost atinse de gloanţe în apropiere de Empire State Building", a declarat o purtătoatre de cuvânt a poliţiei, fără să facă alte precizări.
Potrivit postului de televiziune NY1,