"Ziua când copilăria mea s-a oprit”

Mă numesc Zecheru Liviu Ioan şi sunt elev în cla­sa a V-a la Şcoala Generală nr. 36 "Ionel Teodoreanu” din Bucureşti. M-am născut un copil zdravăn şi să­nătos, pe data de 7.01.2001. Deşi am fost crescut doar de mamă, copilăria mi-a fost fericită. Atât cât a putut, a tras pe brânci, a muncit cum a ştiut, s-a împărţit între serviciu-casă-copil, în aşa fel încât să mă ajute să mă fac mare. Am mers la grădiniţă cu program prelungit de la 3 ani şi câteva luni, pentru ca mama să poată lu­cra. În afara orelor de program ale mamei, eram tot tim­­pul împreună. Cel mai frumos era week-end-ul. Abia îl aşteptam. După ce mama îşi termina treburile cas­nice, plecam împreună la plimbare şi colindam par­curile şi locurile de joacă şi recreere pentru copii. Eram foarte fericit. O fericire care s-a destrămat ca un vis. Un accident stupid mi-a oprit co­pilăria în loc, cu toată frumuseţea ei. Aveam 7 ani. A ur­mat un calvar: spitale, medici, operaţii, imobilizare şi izolare. La sfârşitul lunii ianuarie 2008, am căzut pe o saltea pneumatică, de unde m-am ales cu o fractură de femur drept. Culmea ridicolului - să cazi pe moale şi să îţi rupi piciorul. Am fost internat de urgenţă la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu” din Bucu­reşti şi am fost operat, introducându-mi-se o tijă şi apli­cându-se un aparat ghipsat, care mi s-a menţinut pe picior timp de 7 luni. Mergeam regulat la controale şi de fiecare dată mi se făceau radiografii. Am sperat că totul va fi bine şi osul se va prinde, dar nu a fost aşa. Din motive doar de medici ştiute, osul s-a conso­lidat vi­cios, s-a curbat şi a apărut pseudoartroza. Fără să fie spe­cialistă, mama şi-a dat seama că nu e bine, deşi doc­torii asta promiteau. Am ajuns apoi la Spitalul M. Curie, unde mi s-a spus că acea tijă a adus numai deservicii piciorului şi că trebuie scoasă neapărat. În august 2008, am