Cei mai pofticioşI şi-au achiziţionat chips-uri, aruncând ambalajele pe lângă scaune Spectatorii s-au bucurat că show-ul a avut loc în aer liber, întrucât au putut fuma în voie, aruncând pe jos mucurile de ţigarăTeatrul de Vară Soveja găzduieşte, în aceste zile, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente care au loc la malul mării. Festivalul Mamaia a reunit numeroşI artişti ai generaţiei de aur, solişti care încă se bucură de un public numeros, iubitori ai şlagărelor de altădată.
Din obişnuinţă, spectatorii s-au comportat în timpul evenimentului ca şI în anii trecuţI, lăsând în urma lor o mizerie de nedescris şI o imagine dezolantă, preferând să lase chiar lângă scaune ambalajele prosuselor consumate în timpul show-ului, în loc să le ducă la coşurile de gunoi. Astfel, după ce a căzut cortina, spaţiul s-a eliberat şI luminile s-au stins, angajaţii de la salubritate au avut serios de muncă, resturile rămase reuşind să umple mulţI saci de gunoi.
Cei responsabili de curăţenie au fost nevoiţI să zorească treaba, nu de alta, dar totul a trebuit să fie lună până a doua zi, când concurenţii şI artştii care urmau să susţină recitaluri şi-au făcut din nou apariţia la Teatrul de Vară, pentru repetiţii.
Cei mai pofticioşI şi-au achiziţionat chips-uri, aruncând ambalajele pe lângă scaune Spectatorii s-au bucurat că show-ul a avut loc în aer liber, întrucât au putut fuma în voie, aruncând pe jos mucurile de ţigarăTeatrul de Vară Soveja găzduieşte, în aceste zile, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente care au loc la malul mării. Festivalul Mamaia a reunit numeroşI artişti ai generaţiei de aur, solişti care încă se bucură de un public numeros, iubitori ai şlagărelor de altădată.
Din obişnuinţă, spectatorii s-au comportat în timpul evenimentului ca şI în anii trecuţI, lăsând în urma lor o mizerie de nedescris şI o imagine dezolantă, p