Bavarezii s-au "vaccinat" în această vară şi prima confruntare cu "virusul" galben-negru, Supercupa, au tranşat-o în favorea lor.
În Germania nimeni n-are îndoieli. Campionatul care pleacă astăzi la drum va fi iarăşi o afacere între Bayern şi Borussia Dortmund. Ca întotdeauna, presiunea cea mare e pe bavarezi. La Munchen titlul a fost întotdeauna un "must", în timp ce la Dortmund nimeni nu se supără dacă echipa termină pe doi după două triumfuri consecutive.
Secetă mare
Bayern se află şi într-o situaţie specială. Vine după două sezoane în care n-a cîştigat absolut nimic, ceea ce nu i s-a mai întîmplat de la începutul anilor '90 (1991-1993). Mai mult, stagiunea trecută s-a aflat în neplăcuta postură de a eşua în 3 finale. Trofeele interne, titlul şi Cupa, le-a cedat Borussiei, iar Liga a pierdut-o în faţa lui Chelsea chiar pe teren propriu.
Altă bancă
"N-am avut bancă de rezerve. De acolo n-a venit nici un impuls şi nici vreo presiune pe titulari", a fost concluzia şefilor clubului, care în această vară n-au făcut altceva decît să întărească linia a doua, cu Dante, Shaquiri, Pizarro şi Mandzukici. Dortmund a răspuns cu Reus în locul lui Kagawa, plecat la Man. United, dar la primul examen serios dinaintea noii stagiuni, Supercupa, a clacat în faţa lui Bayern.
Decide Liga?
Bundesliga e însă altceva, susţine fostul internaţional Paul Breitner, convins că diferenţa o va face Liga: "Borussia a fost eliminată mereu în ultimii doi ani încă din faza grupelor, ceea ce i-a permis să se concentreze exclusiv pe campionat. Dacă de data asta o prinde primăvara în competiţie, nu va rezista pe atîtea fronturi şi, la condiţii egale, Munchenul are toate şansele să revină în frunte".
Am rămas cu Marica
Cu fiecare sezon care trece, Bundesliga devine o zonă tot mai liberă de români. Dacă acum un an, pe vremea asta, mai aveam 3 reprezen