În Dezordinea preventivă (Editura Cartea Românească, 2011), Matei Vişniec continuă ierarhizarea ororilor din lumea de azi pe care o începuse în romanele Sindromul de Panică în Oraşul Luminilor (2009) şi Domnul K. eliberat (2010); construit pe două etaje – unul informaţional, dezvăluind strategiile de manipulare care se structurează în jocul faptelor diverse în redacţia de ştiri a unui post de radio din Paris şi celălalt, metafizic, al exploră rii fiinţei interioare cu cele patru componente ale sale –, romanul vorbeşte despre o vastă operaţiune de spălare a creierelor, dar şi despre speranţa care ne rămîne, totuşi, într-o lume a manipulă rii şi a omului suprainformat, paralizat, în fond, de fluxul neîntrerupt, agresiv, al „ştirilor rele”.

La primul său etaj, romanul documentează strategiile manipulării folosind „documentele interne” ale „Agenţiei DP” furnizate de „Sursa Sicklyleaks”, replica din lumea nouă a „vechii” Wikileaks; viitorul apropiat, spune protagonistul romanului e chiar acum: „Ceea ce spun scursurile lumii interesează presa şi publicul în cel mai înalt grad. Publicul soarbe cu fascina- ţie cuvintele asasinilor şi ale fanaticilor, ale nebunilor şi iluminaţilor. O bună parte din cuvintele pe care le auzim la radio şi la televiziune sunt pronunţate de oameni care ar trebui în mod normal să se afle fie în închisori, fie în spitale psihiatrice”. O uriaşă maşinărie mediatică alege, pentru consumatorii de cuvinte şi imagini, vocea răului, insistă şi cultivă întîlnirile brutale cu adversitatea într-o lume complicată, organizează întîmplări şi catastrofe -dezordine, în fapt -, pentru că, iată, o lume cu ştiri bune e moartea presei; scursurile şi asasinii sînt promotorii de imagine pe care îi foloseşte noua maşină mediatică: „Asasinii care ies din puşcării după 20 sau 25 sau 30 de ani de detenţie sunt adevărate mine de aur pentru maşina mediatică