În Mircea Eliade şi literatura exilului, scriam despre triunghiul Emil Cioran – Mircea Eliade – Constantin Noica, unul dintre cele mai expresive „triunghiuri” ale culturii române. Erou al plenitudinii, Noica îl va cita mereu pe Cioran. Îi va cere sfaturile. La bătrâneţe, Noica îşi construieşte Olimpul păltinişan la doi paşi de comuna natală a exilatului. Despre două tipuri de societate. Scrisoare către un prieten de departe, text scris pentru Noica, a devenit celebru şi pentru că, datorită lui, un număr de intelectuali au făcut ani buni de închisoare.
„În jocul de şah al lucidităţii cu iluzia, scrie Sorin Vieru, dialogul de o viaţă Cioran-Noica pecetluieşte o remiză între două orientări diferit colorate ale gândirii. Cioran afirmă viaţa, chiar atunci când o neagă mijloacele lui copleşind, chiar contrazicând scopul; iar Noica n-a făcut o viaţă întreagă decât să caute sensuri, chiar acolo unde nu erau de găsit.”
Unul ar trăi sub steaua lucidităţii necruţătoare, a radicalismului definitiv, celălalt închipuind o veritabilă cartă a amăgirilor. Viitorul văzut de Cioran stă sub steaua Apocalipsei, cel interpretat de Noica sub steaua marilor speranţe. Noica va încerca, la Păltiniş, să reconstituie structura Utopiei, ruinată de regimurile totalitare. Cei care vorbesc despre regimul complementar al celor doi, îşi sprijină demonstraţia pe cele două scrisori . Înainte de ele a mai existat un text pe care nimeni (bănuiesc) nu-l citează. E vorba de o conferinţă ţinută de autorul lui Mathesis la Berlin în1943: Die innere Spannung der kleinen Kulturen. – Tensiunile interioare ale culturilor mici.
De ce s-a aşezat Noica la Păltiniş, iată o întrebare la care au răspuns sau au încercat să răspundă cititorii, învăţăceii sau exegeţii filozofului. Răspunsul cel mai simplu este că locul era ofertant: ideea de retragere se putea conjuga cu ideea de spaţiu sacru, în ca
