Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucigaşul judecătorului din Tecuci, identificat în timp record. Citiţi amănunte terifiante din culisele anchetei criminalistice

Publicat in Adevarul, vineri 24 august 2012 ·

Cercetările au demarat luni seara şi, după 24 de ore, criminaliştii gălăţeni aveau deja conturat filmul oribilei agresiuni şi un suspect principal. Gheorghe Istrate, vărul magistratului pensionar, l-a bătut cu bestilitate pe vârstnic. Bătrânul a murit în chinuri.

Cazul uciderii judecătorului pensionar din Tecuci, Ionel Bodea, iese în evidenţă, nu numai prin gravitatea lui, ci şi prin operativitatea cu care a fost soluţionat de o echipă de profesionişti alcătuită din procurorul criminalist Emilia Negraia (prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi), poliţiştii criminalişti coordonaţi de comisarul-şef Ştefan Căpătan - şeful Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Galaţi şi medicul legist Mihaela Panaite.

Anchetatorii şi-au început cercetările luni 20 august. În acea zi, în jurul orei 17.00, un vecin al judecătorului ucis a telefonat la 112 după ce chiar criminalul, Gheorghe Istrate, l-a anunţat că l-ar fi găsit mort pe vărul său.

„Împreună cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, am plecat imediat la Tecuci. Cercetarea la faţa locului a durat până a doua zi, marţi dimineaţă, la ora 3.00. Deşi câmpul infracţional nu este mare, fiind format dintr-o cameră de locuit şi o bucătărie, cercetarea s-a desfăşurat cu dificultate întrucât imobilul şi curtea acestuia erau într-o stare de mizerie greu de descris. Victima a fost găsită în camera în care locuia", ne-a declarat comisar-şef Ştefan Căpătan.

După decesul mamei sale, în urmă cu opt ani, judecătorul pensionar, care nu a fost căsătorit niciodată, a locuit singur. Era o persoană oarecum ciudată având în vedere că nu era vizitată decât de autorul crimei. Acesta venea cam la două săptămâni şi îl ajuta pe bătrân la treburile gospodăreşti.

„Pe pardoseala din pământ a bucătăriei, am găsit mai multe pete de culoare brun-roşcat, precum şi stropi dinamici pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 30 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 56 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Drulă: Orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie. Oricât nu ne plac ideile şi unii dintre candidaţi, cred că trebuie să-i înfrângem la vot / Alegerile – ”un referendum pentru rămânerea în UE” - VIDEO

News.ro acum 9 minute
Fostul preşedinte al USR Cătălin Drulă afirmă, miercuri, întrebat despre cererile de anulare a scrutinului din 24 noiembrie, că ”orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie”. Candidaţii, crede Dulă, t

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 54 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°