Puciul din iulie - desfăşurat după toate regulile loviturilor de stat comuniste (capturarea aproape simultană a centrilor puterii, subordonarea mass-mediei naţionale, bruscarea legilor sub aparenţa interpretării lor corecte etc.) - a dat o lovitură teribilă întregii clase politice româneşti.
Consecinţele lui grave pentru ţară se vor vedea mai târziu. Planul care a stat la baza evenimentelor nu a funcţionat însă după speranţele inspiratorilor. În anii '50, el a avut succes din mai multe motive. România se afla sub ocupaţia sovietică, guvernul era controlat total de Comisia Aliată (Sovietică) de supraveghere, cenzura mediei funcţiona din plin, armata şi poliţia erau decapitate. Plângerile împotriva încălcării regulilor democraţiei nu aveau nici o şansă pentru că - la Ialta - România fusese plasată în sfera de influenţă sovietică. A fost uşor pentru comunişti, care se transformaseră - în plan politic - în jucători, dar şi în arbitri, să răstoarne total rezultatul alegerilor generale din 1946, să proclame republica - în 1947, să naţionalizeze economia - în 1948, ş.a.m.d. Toate acţiunile s-au desfăşurat extrem de rapid, aparenţele legale fiind corectate ulterior, deşi - în acea perioadă - ele nu prea contau.
Lovitura de stat din iulie a.c. a început după aceeaşi schemă. A fost demis brusc Avocatul Poporului, au fost "executaţi” la vot preşedinţii camerelor Parlamentului. În Parlament, negocierea - cu argumente "grele” - a unei noi majorităţi se făcuse deja. Mediile oficiale, formatoare de opinie (TVR, Radio, ICR) au fost trecute în subordinea "puciştilor”, concomitent cu preluarea controlului asupra Monitorului Oficial. Se ştie că nici o lege nu devine aplicabilă fără publicarea ei în acesta. Prin ordonanţă de urgenţă, guvernul a încercat să limiteze atribuţiile Curţii Constituţionale, singura piedică rămasă în faţa atingerii