Puciul din iulie - desfăşurat după toate regulile lovi­turilor de stat comuniste (capturarea aproape si­multană a centrilor puterii, subordonarea mass-mediei na­ţio­nale, bruscarea legilor sub aparenţa interpretării lor co­recte etc.) - a dat o lovitură teribilă întregii clase politice ro­mâneşti.

Consecinţele lui grave pentru ţară se vor vedea mai târziu. Planul care a stat la baza evenimentelor nu a funcţionat însă după speranţele inspiratorilor. În anii '50, el a avut succes din mai multe motive. România se afla sub ocupaţia sovietică, guvernul era controlat total de Co­mi­sia Aliată (Sovietică) de supraveghere, cenzura mediei func­ţiona din plin, armata şi poliţia erau decapitate. Plân­gerile împotriva încălcării regulilor democraţiei nu aveau nici o şansă pentru că - la Ialta - România fusese pla­sată în sfera de influenţă sovietică. A fost uşor pentru co­­mu­nişti, care se transformaseră - în plan politic - în ju­cători, dar şi în arbitri, să răstoarne total rezultatul ale­gerilor ge­ne­rale din 1946, să proclame republica - în 1947, să naţio­na­lizeze economia - în 1948, ş.a.m.d. Toate ac­ţiunile s-au desfăşurat extrem de rapid, aparenţele legale fiind co­rec­tate ulterior, deşi - în acea perioadă - ele nu prea con­tau.

Lovitura de stat din iulie a.c. a început după aceeaşi sche­mă. A fost demis brusc Avocatul Poporului, au fost "exe­­cutaţi” la vot preşedinţii camerelor Parlamentului. În Parlament, negocierea - cu argumente "grele” - a unei noi majorităţi se făcuse deja. Mediile oficiale, formatoare de opinie (TVR, Radio, ICR) au fost trecute în subordinea "puciştilor”, concomitent cu preluarea controlului asupra Monitorului Oficial. Se ştie că nici o lege nu devine apli­cabilă fără publicarea ei în acesta. Prin ordonanţă de ur­genţă, guvernul a încercat să limiteze atribuţiile Curţii Constituţionale, singura piedică rămasă în faţa atingerii