Tragicomedia care a început în 2004, continua. Multasteptata decizie a Curtii Constitutionale a avut darul de a-i reduce la tacere pâna si pe mieii portocalii, desi era exact decizia pe care o asteptau. Dupa ce au tipat doua luni de zile ca din gura de sarpe, mieii cu blana de lup au amutit, speriati ei însisi de enormitatea acestui abuz. Chiar mielul suprem cu tricou albastru, preocupat chipurile de nunta mezinei, tace ca godacu-n porumb, asteptând sa vada pâna unde vor merge fraierii cu protestele.
În plina canicula, mercenarii mielului si-au facut datoria.Acum s-au retras la umbra si asteapta, cu urechile ciulite, deznodamântul. Poate ca totusi ne-a folosit la ceva toata aceasta panarama. Am vazut acum care sunt canaliile care traiesc printre noi. Am mai vazut ca statutul nostru de membru cu drepturi depline în NATO si în Uniunea Europeana este doar o gluma proasta. Cum ridicam capul, cum o luam peste bot. Noi suntem buni doar sa livram castraveti si fructe de padure pe pietele Europei, suntem de fapt un fel de negri de plantatie, iar tara asta chinuita este un fel de rezervatie naturala în care exista doar iluzia de libertate si autonomie.
N-ar fi de mirare ca, într-un an-doi sa patim la fel ca iugoslavii, pe care jandarmii lumii i-au bombardat în scop umanitar pâna i-au împrastiat în toate zarile, la propriu si la figurat. N-ar fi de mirare ca, la vara cealalta sa ne trebuiasca pasaport ca sa mergem la Borsec sau la Sovata ca mielu-i în stare sa dea si muntii si Dunarea si marea, numai sa scape de rigorile legii. Un scriitor uitat acum, pe numele sau Ion Lancranjan, spunea despre râurile Ardealului ca ele nu curg ci plâng. Dar cui sa-i spui despre lacrimile râurilor si ale lui Avram Iancu, cui sa-i povestesti despre Alba Iulia si despre Octavian Goga? În nici un caz cârlanului cu tricou albastru!
Decamdata el tace,
