Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcările de la Universitate şi Arena Naţională. Vezi când sunt gata

Publicat in Ziua Veche, vineri 24 august 2012 ·

Lucrările la parcarea subterană de la Piaţa Universităţii se apropie de final şi aceasta va fi inaugurată în luna septembrie, a declarat vineri primarul general, Sorin Oprescu. De asemenea, cea supraterană de la Arena Naţională va funcţiona de luni.

Sorin Oprescu a ţinut să motiveze întârzierea lucrărilor şi din perspectiva adunărilor spontane care se organizează în ultima perioadă în Piaţa Universităţii. Întrebat dacă va amenaja şi alte zone din capitală pentru proteste, edilul şef a spus că vrea un proiect care să vizeze amenajarea mai multor locuri de proteste libere, dar a reamintit că proiectul care viza un astfel de loc la Universitate a fost respins de CGMB, transmite Agerpres.

Parcarea supraterană de la Arena Naţională va fi funcţională de luni, a anunţat vineri primarul general Sorin Oprescu, cu ocazia inaugurării. Parcarea va avea o capacitate de 1.250 de locuri şi va beneficia de un teren de sport multifuncţional pe acoperiş. “Parcarea va fi folosită în afara evenimentelor şi de către locuitorii din zonă în baza unor abonamente lunare sau anuale. Este o parcare modernă care respectă standardele europene cerute şi sperăm să mai identificăm alte zone în Bucureşti pentru a mări capacitatea locurilor de parcare. Lucrăm la strategia de parcare şi încercăm să o îmbunătăţim”, a afirmat Oprescu, cu ocazia anunţului de finalizare a lucrării.

Parcarea supraterană a costat municipalitatea 35 milioane lei fără TVA şi a fost realizată în circa un an, cu o întârziere de aproape două luni faţă de data anunţată iniţial de constructor. Parcarea este alcătuită din parter şi trei etaje, are patru lifturi, camere de supraveghere şi senzori de lumină pentru siguranţa maşinilor.

Preţul de intrare în noua parcare este de 1,5 lei pe oră, tarifele pentru abonamente urmând să fie stabilite de către consilierii municipali. Parcarea are un afişaj electronic a

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 27 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum o ora
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 34 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum 2 ore
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°